Administraţie

Pe 8 decembrie giurgiuvenii sunt chemaţi şi la un referendum local privind incineratorul de deşeuri

Consilierii municipali din Giurgiu au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind convocarea unui referendum local pe data de 8 decembrie, când va avea loc turul
Citește toată știrea

Frunzele și crengile, un pericol pentru canalizare

Este momentul când copacii își scutură frunzele, iar prin gospodării se face curățenie de toamnă. Fie că sunt frunzele florilor, ale copacilor, arbuștilor sau a
Citește toată știrea

La Giurgiu a dat bruma, iar noaptea s-a instalat înghețul. E timpul să ne protejăm

Nopțile trecute, în Giurgiu au fost -3, – 4 grade Celsius, iar cei care locuiesc la case au simțit din plin. Chiar dacă nu au
Citește toată știrea

„A doua oară!!!. Cum băgăm pompa, cum prinde mizerie”

Asta ne transmit colegii noștri de la Bolintin Vale, care se luptă zilnic cu nepăsarea celor care confundă canalizarea cu tomberonul. Pompa de omogenizare este
Citește toată știrea

Giurgiu. Consilierii municipali au ales continuitatea echipei de la vârful Primăriei

Astăzi în cadrul unei şedinţe a Consiliului Municipal al Municipiului Giurgiu s-a aflat pe ordinea de zi şi alegerea celor doi viceprimari, care îl vor
Citește toată știrea

𝐀𝐳𝐢 𝐞 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥ă 𝐆𝐈𝐒, 𝐚𝐝𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐆𝐞𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜

𝐀𝐳𝐢 𝐞 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐆𝐈𝐒, 𝐚𝐝𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐆𝐞𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐆𝐈𝐒 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐧𝐞𝐧𝐭𝐚̆ 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐩𝐚̆, 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐬̦𝐢 𝐧𝐨𝐢.
Citește toată știrea

Lecție de prim ajutor oferită de Crucea Roșie

„Nouă nu ni se poate întâmpla niciodată” – așa spunem toți când auzim de o tragedie care ar fi putut fi evitată dacă s-ar fi
Citește toată știrea

S-a stabilit ordinea pe panourile de afişaj electoral

Astăzi, 30 octombrie 2024, la sediul Primăriei Municipiului Giurgiu a avut loc tragerea la sorți a numerelor de ordine de pe panourile de afișaj electoral,
Citește toată știrea

De astăzi, avem oficial un nou Consiliu Judeţean şi un nou Consiliu Local Municipal

Astăzi au fost validaţi 24 de consilieri judeţeni după ce candidaturile lor din iunie au fost confirmate ca fiind valide de Tribunalul Giurgiu. Tot astăzi
Citește toată știrea

Dublu eveniment politico-administrativ astăzi în Giurgiu

La o distanţă de aproape patru luni de zile de la alegerile locale, astăzi îşi vor intra legal în drepturi consilierii locali şi judeţeni aleşi
Citește toată știrea