Pe 8 decembrie giurgiuvenii sunt chemaţi şi la un referendum local privind incineratorul de deşeuri
- Administraţie
- 12 Noiembrie 2024
- Nici un comentariu
- 66
- 2 minute de citit
Consilierii municipali din Giurgiu au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind convocarea unui referendum local pe data de 8 decembrie, când va avea loc turul doi pentru alegerea Preşedintelui României.
Cu această ocazie giurgiuvenii sunt invitaţi să voteze pentru respingerea construcţiei unui incinerator de materiale periculoase în intravilanul municipiului Giurgiu.
Intenţia organizării unui referendum local pe această temă fusese anunţată încă dinaintea alegerilor locale de primarul Adrian Anghelescu, dar intenţia fusese respinsă de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, cu acelaşi argumente cu care acesta a încercat să se opună şi referendumului de la Capitală iniţiat de primarul Nicuşor Dan.
Cum prevederile legale privind organizarea referendumurilor locale care împiedicau desfăşurarea acestora odată cu alegerile generale au fost înlăturate, referendumul de la Giurgiu va urama aceeaşi cale legală ca şi cel de la Bucureşti.
De altfel, doar cu o zi înainte de votul consilierilor locali, primarul Adrian Anghelescu, îşi reafirmase hotărârea de a-şi folosi toată autoritatea pentru a împiedica construirea incineratorului în intravilanul municipiului Giurgiu. (video)
Friendly Waste România SRL, firma care vrea să construiască incineratorul la Giurgiu, se află în prezent în proces cu Primăria Giurgiu, contestând limita de siguranţă sanitară de 1000 de metri impusă prin tr-o hotărâre de Consiliu.