La Giurgiu a dat bruma, iar noaptea s-a instalat înghețul. E timpul să ne protejăm conductele, pentru a evita daunele

Nopțile trecute, în Giurgiu au fost -3, – 4 grade Celsius, iar cei care locuiesc la case au simțit din plin. Chiar dacă nu au înghețat pompele e bine să ținem cont de câteva reguli pentru a le proteja, în sezonul rece.

Verificați conductele aflate în spațiile neîncalzite (pod, mansardă, pivniță) și izolați fiecare segment în parte. Dacă sunt în stare bună, le puteți proteja prin îmbracarea lor cu tuburi din vată minerală.

Daca urmează să lipsesiți de acasă pentru o perioadă mai lungă de 3, 4 zile, opiți alimentarea cu apă și goliți conductele de apă rece și apă caldă. Dupa ce oprești alimentarea, deschideți un robinet și așteptați ca toată apa să se scurgă de pe conductă.

Dacă nu ați apucat să izolați conductele de apă, iar temperaturile sunt foarte scăzute, puteți lăsa un robinet parțial deschis, astfel încât să circule mereu o cantitate foarte mică de apă. Deși factura de apa va crește, pagubele produse de o conductă spartă vor fi mult mai mari.

Protejaţi căminul de apometru!

Protejaţi apometrul!

Verificați temperatura în jurul contorului cu ajutorul unui termometru plasat în apropierea sa pentru a obține o citire corectă a contorului.

Protejarea țevilor și a branșamentelor de alimentare cu apă:

– Izolați țevile. Dacă aveți o chiuvetă montată pe un perete exterior, izolați țevile;

– Ventilați spațiile de sub chiuvetă, pentru a permite aerului cald să pătrundă la țevi;

– Îndepărtați tuburile flexibile de la racordurile exterioare;

– Opriți alimentarea cu apă spre robineții din exterior și când este posibil, goliți țevile complet.

Apa Service Giurgiu

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .