INFORMARE INSTITUȚII ÎNVĂȚĂMÂNT M.A.I.

INFORMARE INSTITUȚII ÎNVĂȚĂMÂNT M.A.I. – pentru nevoile INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ si unităţile subordonate – Ministerul Afacerilor Interne
Read More

DARURI DE PAŞTE DE LA „SUFLETIŞTI ÎN UK ȘI EUROPA”

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, copiii instituționalizaţi în Complexul de Servicii Sociale și două case de tip familial din cadrul
Read More

Lumini şi umbre în PNL Giurgiu

De mai bine de trei ani în PNL Giurgiu nu este linişte. Diverse personaje şi personalităţi s-au considerat în toată
Read More

Raluca Turcan, nostalgică după după fostul PDL?

Sub conducerea interimară a Ralucăi Turcan, PNL face paşi înapoi în susţinerea unor principii privind moralitatea şi integritatea liberalilor care
Read More

„Primăvara culturală giurgiuveană” a ajuns la a Vi-a ediţie

În acest final de săptămână, mai exact începând cu data de 7 aprilie, debutează cea de-a șasea ediție a programului
Read More

Persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate au fost în excursie la Comana

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a organizat miercuri, 5 aprilie 2017, o excursie la  Comana pentru
Read More

BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu organizează vineri, 7 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Pentru cei care
Read More

23,5 milioane de euro pentru dezvoltarea municipiului Giurgiu

Primarul Nicolae Barbu a semnat miercuri, 5 aprilie, Acordul de delegare a atribuției de selectare strategică a fișelor de proiecte propuse spre
Read More

Controale sistematice la frontierele României din 7 aprilie

Se verifică actele TUTUROR celor care intră şi ies din ţară. Timpii de aşteptare vor creşte   Inspectoratul General al
Read More

Copiii din Stăneşti, alături de jandarmi, de Ziua Jandarmeriei Române

Comunicat de Presă  Invitației lansate de jandarmii giurgiuveni pentru a lua parte la acțiunea ,,Ziua Porților Deschise pentru copii” au
Read More