Simplu şi emoţionant! Expoziţie-omagiu pentru ostaşii României Mari
- Cultură-Educaţie
- 13 Decembrie 2018
- Nici un comentariu
- 238
- 3 minute de citit
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu găzduiește din data de 12.12.2018 expoziția itinerantă „Drumuri în memorie. Mausoleele.”. Un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul programului Centenar. Proiectul, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, se înscrie în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și are ca scop valorificarea și promovarea în spațiul public, la nivel național și european, a patrimoniului comemorativ, în mod specific al mausoleelor, ridicate pentru eroii din Primul Război Mondial, aflate pe teritoriul României.
Obiectivul central al proiectului este acela de a clarifica și disemina funcția de spații mnemonice ale mausoleelor existente în România, de a promova patrimoniul comemorativ și educația în domeniul istoric și cultural a generațiilor actuale, și, cu precădere, a tinerilor, prin intermediul unei serii variate de activități, facilitând procesul de actualizare a semnificației mausoleelor. Astfel, vor fi realizate trasee cultural memoriale online, vor fi realizate tururi virtuale și ilustrații video pentru fiecare mausoleu în parte. Toate acestea vor fi prezentate pe pagina WEB dedicată proiectului, https://mausoleedinromania.ro/drumuri-in-memorie-mausoleele/ .
Un alt obiectiv are în vedere parcursul personalităților militare implicate în Primul Război Mondial, ale căror biografii vor fi prezentate într-o carte album.
Proiectul a fost lansat pe data de 25 octombrie 2018 (Ziua Armatei Române), odată cu prima expoziție organizată la Muzeul Unirii (Muzeul Vrancei) din Focșani. Expoziția itinerantă la Muzeul Unirii Iași (16 noiembrie – 6 decembrie 2018), Cercul Militar Național București (22 noiembrie 2018), Muzeul județean „Teohari Antonescu” Giurgiu (12 decembrie 2018 – 20 ianuarie 2019), va fi vernisată și la Centrul Cultural Toplița (24 ianuarie 2019).
Coordonat de către doamna director adj DPPPM, Dr. argh. Daniela MIHAI, din echipa de proiect au fost prezenți la Giurgiu mai mulți membri ai echipei, conduși de către doamna Florentina Udrea.
Mulțumind și pe această cale pentru extraordinara colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, managerul muzeului a reiterat propunerea de a colabora cu prestigioasa instituţie de cultură și în anul 2019.