Proiect pilot pentru conştientizarea nevoii de imunizare împotriva unor boli
- Social
- 31 Ianuarie 2017
- Nici un comentariu
- 214
- 3 minute de citit
În condiţiile în care în ultimii ani s-a creat un curent destul de puternic împotriva imunizării copiilor prin vaccinare, judeţele Giurgiu şi Bacău au devenit judeţe pilot pilot în implementarea unui proiect privind conştientizarea persoanelor din categoriile sociale defavorizate asupra imunizării. Despre proiectul „Nediscriminarea înseamnă drepturi egale! Accesul echitabil al copiilor romi la servicii de sănătate – o condiție fundamentală într-o societate nediscriminatorie” s-a vorbit la sfârşitul săptămânii trecut, pe larg, într-o conferinţă susţinută la Centrul de Afaceri Giurgiu.
Au fost prezenţi reprezentaţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar, respectiv al asistenţei sociale de la nivel judeţean, dar şi de la municipiu.
„Ne dorim să ne ocupăm de o problemă foarte spinoasă şi controversată totodată, aceea a imunizării. Chiar dacă în comunităţile de romi nu există aceeaşi reticenţă, ori discuţii la fel de aprinse ca în mediul urban cu privire la acest subiect, rata de imunizare este şi acolo în scădere(…). Împreună cu ceilalţi parteneri din proiect ne dorim să încercăm să reducem acest pericol de a avea o rată din ce în ce mai scăzută a imunizării, deocamdată preocuparea vizând comunităţile defavorizate”, a spus, printre altele, Adrian Moraru.
Manager public în cadrul CJ Giurgiu, Mihaela Cristea a vorbit despre un plan de acţiune definitivat în urma proiectului ce este aproape de final şi a menţionat că grupul ţintă a fost alcătuit de persoane din Bolintin Vale, Vărăşti şi municipiul Giurgiu.
„Consiliul Judeţean şi ceilalţi parteneri din proiect doresc să identifice în perioada următoare şi alte comune pilot şi, de asemenea, propunem, în limita fondurilor disponibile, chiar demararea unei ample campanii de informare şi promovare a imunizării în rândul populaţiei defavorizate”, a subliniat Mihaela Cristea.