Intifada primarului Barbu împotriva PSD

  • Politic
  • 9 August 2016
  • Nici un comentariu
  • 181
  • 6 minute de citit

20160809_113525O decizie administrativă care în mod normal nu ar fi trebuit să producă valuri şi seisme în lumea politică giurgiuveană s-a transformat într-un adevărat război al primarului Barbu cu PSD, partidul care l-a susţinut pentru obţinerea celui de-al doilea mandat. Ne referim la decizia de astăzi, vineri 9 august, de trecere (revenire) a Zonei Libere  Giurgiu (ZLG) în administrarea Consiliului Judeţean, după opt ani de zile, când acelaşi Consiliu Judeţean ceda Zona Liberă municipalităţii. Cum spuneam, ar fi trebuit să fie o decizie care să se ia fără convulsii în condiţiile în care atât Consiliul Judeţean cât şi Consiliul Local Municipal sunt sub controlul aceluiaşi partid – PSD. Cu atât mai mult cu cât ambele părţi (iată că vorbim deja de două părţi) agreează transformarea unei părţi din Zona Liberă într-un Parc Industrial solid, care poate atrage finanţare europeană de zeci de milioane de euro cu consecinţe benefice pentru sănătatea economică şi socială a municipiului Giurgiu.

Dacă „lupii tineri” (cum este numită noua gardă de la conducerea Consiliului Judeţean) şi-au motivat elegant decizia cu o hotărâre a Curţii Constituţionale şi pe convingerea că există mai multe resurse umane şi materiale la Consiliul Judeţean pentru  a pune în valoare Zona Liberă, răspunsul primarului Barbu a fost unul de o virulenţă fără prcedent la adresa colegilor săi de partid. Acesta nu s-a sfiit să folosească vorbe grele precum furt, trădare, japcă, cumetrie politică instalată la conducerea Consiliului Judeţean. Mai mult, Barbu nu s-a sfiit să-i acuze pe preşedintele Consililui Marian Mina şi pe administratorul publical judeţului Răzvan Cuc (pe care i-a denumit „cârlani”, precum Ion Iliescu atunci când vorbea de Victor Ponta) că au fost puşi să scoată din foc castanele politice pentru partid. Ori aici, este vorba clar despre un atac la liderul organizaţiei judeţene a PSD, Niculae Bădălău, singurul lider politic care are suficientă putere pentru a influenţa deciziile luate de conducerea Consiliului Judeţean.

20160803_120253Barbu nu s-a mulţumit la „aruncat pietre” în PSD ci a ameninţat direct partidul susţinând că „Dacă aceşti cârlani politici nu vor reveni la considerente mai bune pentru municipiu, nu voi mai susţine acest partid, care ia decizii împotriva cetăţenilor” şi „Nu voi mai susţine nici parlamentarii acestui partid”. Ameninţările au mers chiar mai departe, Barbu ameninţând, foarte transparent, conducerea partidului cu DNA.  Acesta a declarat că se cere consilierilor municipali PSD („…şi am semnale în acest sens”) să susţină un proiect de hotărâre care să fie de acord cu trecerea (revenirea) ZLG la judeţ şi el deja i-a sfătuit pe aceştia să facă denunţuri şi autodenunţuri. În fine să spunem în rezumat că Nicolae Barbu a spus într-o oră mai multe vorbe grele şi a adus mai multe acuzaţii PSD-ului decât a făcut-o, spre exemplu, PNL-ul în toată campania electorală. Aş fi vrut să scriu că este vorba de un jihad în PSD, dar jihad înseamnă război sfânt. Ori ceea ce a făcut astăzi primarul Barbu (preşedinte în funcţie al organizaţiei municipale a PSD) este mai degrabă o intifadă, care înseamnă revoltă, revoluţie, intifadă care în anii 70 (când tensiunile dintre palestinieni şi israelieni au ajuns să degenereze extrem) şi-a mai căpătat supranumele de „războiul pietrelor”.

Cel mai grav lucru este că în războiul pe care încearcă să-l poarte în interiorul PSD Nicolae Barbu acesta a ameninţat că poate bloca proiectul şi mai bine de un an. Ori proiectul a fost declarat prioritate zero de PSD Giurgiu. Şi aici este clar că nu mai vorbim de decizii administrative bune sau rele ci de jocuri politice. Pentru că Barbu şi-a început conferinţa de presă de astăzi cu un istoric al lui în PSD, susţinând că niciodată nu a fost iubit în partid, ba chiar lideri marcanţi ai partidului i-au boicotat campania electorală, că niciodată liderii judeţeni nu l-au ajutat cu nimic când a vrut să facă ceva pentru Giurgiu, etc.

Cel mai probabil conducerea organizaţiei judeţene a PSD va încerca să „toarne ulei pe valuri” pentru că este puţin probabil că-şi permite un război fratricid în pragul campaniei electorale pentru parlamentare. Este greu de crezut că PSD o să-l ierte pe Barbu pentru ieşirea în decor de astăzi. Probabil că decontul se va face după campanie. Asta în eventualitatea în care PSD nu va dori să demonstreze că de fapt nu Barbu a câştigat alegerile, aşa cum pretinde, ci partidul le-a câştigat. Vom vedea!

Ioan Mănăilă  

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .