Hoţul, hoţul, hoţul… Hoţul din fruntea Ministerului de Interne!

  • Politic
  • 11 Ianuarie 2023
  • Nici un comentariu
  • 214
  • 3 minute de citit

Prestigiasa universitate românească „Babeş-Bolyai” a dat astăzi verdictul în ceea ce priveşte teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode – „lucrarea este profund viciată”. Cu alte cuvinte lucrarea este un plagiat grosolan.

Cum plagiatul este considerat peste tot în lumea civilizată un furt intelectual, rezultă că Bode este un hoţ.

Acum, cinstit! Şi jurnalista Emilia Şercan (vânătoarea de impostori) şi comisia aia de etică a universităţi n-au făcut decât să dovedească o evidenţă, un lucru care se vedea din avion. L-a văzut cineva pe Bode capabil să scrie o lucrare de deoctorat. La prestaţia lui publică ar fi de mirare dacă ar putea produce şi un eseu mediocru.

Mingea este acum în curtea Cotroceni-ului! Iohannis a declarat în nenumărate rânduri, ultima oară acum mai puţin de şase luni, că are „toleranţă zero” la plagiat.

Ruşinea este şi a României de acum încolo. Cum să-l trimiţi pe Bode să negociaze aderarea la spaţiul Schengen?

Ruşinea este şi a PNL-ului cu un secretar general prins cu ocaua mică. Şi când te gândeşti că impostorul ăsta trăgea sfori ca în primăvară-vară, după plecarea lui Ciucă din fruntea Guvernului, să devenă noul preşedinte al PNL. Că doar nu-şi închipuie cineva că fără funcţia de premier Ciucă mai înseamnă ceva în PNL. Au canibalizat liberalii oameni politici cu experienţă, prestanţă şi prestigiu, darămite un fost general suspectat şi el de plagiat în lucrarea de doctorat.

Ce blestem! Marea majoritate a miniştrilor noştri când nu sunt incompetenţi şi nu sunt prinşi cu mâna în banii publici, sunt prinşi cu mâna în ghizdanul şi penarul altuia. Mai rău unii îndeplinesc, cumulativ, toate relele.

Aferim naţiunie!

Ioan Mănăilă  

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .