Eroii anonimi de lângă noi pe care nu-i vedem

După tragedia de la Clubul „Colectiv” din octombrie 2015, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, care a dus şi la căderea Guvernului, România a mai fost zguduită de de două mari scandaluri care au implicat sistemul de Sănătate. Decesele bebeluşilor din Argeş, diagnosticaţi în februarie cu sindrom hemolitic-uremic şi cazul dezinfectanţilor diluaţi produşi de Hexipharma, din primăvara-vara acestui an. Aşa s-a ajuns la o hipersensibilitate a societăţii civile când vine vorba sănătate, spitale, medici. Şi, în principiu, nu este nimic greşit, după aproape trei decenii de degradare şi spoliere prin corupţie sistemului public de sănătate.

Cred că, din păcate, cel mai adesea furia publică şi cea individuală se îndreaptă în mod greşit asupra lucrătorilor din sănătate în loc să se îndrepte asupra Sistemului. Un sistem ultra-politizat, vacă bună de muls pentru o clasă politică ai cărei reprezentanţi au ajuns să-şi comande curse charter pentru a se trata de o banală răceală la Viena sau aiurea. Trăim o perioadă grea în care nu mai vedem copacii din cauza pădurii. Pentru că în esenţă sistemul este bolnav, nu slujitorii acestuia. Dovadă că pregătirea lor profesională le oferă o carte de vizită onorabilă oriunde în lume. Nu mai vedem cum sunt plătiţi medicii în România, ce volum de muncă prestează, în ce condiţii de lucru şi cu ce dotare. Sigur, este omeneşte! Când te doare ceva, când simţi un „spectru rece” şi te duci la medic nu ai timp să-l întebi pe acesta ce salariu are, de când nu a dormit, dacă are casă sau maşină, când s-a jucat ultima oară cu copiii lui. Atunci ne dorim să devenim pentru medic „centrul universului”. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă, el devine subiectul frustrărilor noastre.

Am în minte când scriu aceste lucruri câteva informaţii pe care mi le-a oferit într-o recentă emisiune de la GrTV, managerul Spitalului Judeţen de Urgenţă Giurgiu, dr. Elena Dinu. Cea mai importantă unitate spitalicească din judeţ, lucrează la această dată cu o schemă de personal acoperită undeva pe la 71 la sută şi subfinanţată grav, în condiţiile în care Spitalul Judeţean primeşte de la Casa de Asigurări de Sănătate fonduri pentru 2,9 paturi la 1000 de locuitori. În timp ce Ministerul Sănătăţii spune că această medie nu ar trebui să fie mai mică de 4,5 paturi la 1000 de locuitori, dar nu face nimic pentru a compensa această anomalie. Deficit de medici, deficit de fonduri, deficit de specialişti (căutaţi ca pâine caldă în străinătate) conduce cu siguranţă la un deficit al calităţii actului medical. Pentru că medicii din Giurgiu se confruntă cu, probabil, cea mai bolnavă populaţie din ţară şi li se cere să ofere, câteodată, condiţii şi servicii ca în marile spitale universitare.

Dar şi mai gravă mi se pare situaţia Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), unde dintr-o schemă de personal normată la 16 medici, în prezent lucrează doar şase (6), asta în condiţiile în care până acum câteva luni UPU Giurgiu era asigurată de doar patru medici, adică 25 la sută din necesarul minim. Mai mult, lipsa de educaţie, de cultură medicală face ca de multe ori în sala de triere a urgenţelor să fie prezenţi şi pacienţi pe care-i doare, din cauză de reumatism, un cot, un genunchi şi pentru care, chiar cu întârziere, aceşti medici îşi rup câteva minute, fie doar şi pentru a le prescrie o reţetă sau ale da o trimitere.

În aceste condiţii eu cred că aceşti oameni sunt eroii de lângă noi pe care nu-i mai vedem şi că le cerem lor (cel mai adesea) ce ar trebui să cerem Sistemului…

Ioan Mănăilă

P.S. Şi Giurgiu nu este deloc un caz particular, ci doar unul exemplificativ. Din păcate!