Despre rușine și plagiat

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit astăzi, cu unanimitate de voturi, că Gabriel Oprea, fost ministru de interne și fost vicepremier, a plagiat în lucrarea de doctorat susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti şi a propus retragerea titlului de doctor acordat fostului vicepremier.

Totul a început cu o glumă a fostului președinte , Traian Băsescu. O glumă care avea să “deschidă robinetul ” multor dezvăluiri.

În urmă cu ceva vreme, Traian Băsescu a spus la televizor  “Dottore”,  vorbind despre fostul premier Victor Ponta și însoțindu-și vorbele de binecunoscutu-i zâmbet.  Multă lume s-a întrebat ce a vrut să spună președintele.  Ei bine, ce a vrut să spună președintele a fost confirmat acum, după 4 ani, de o comisie din Ministerul Educației: fostul premier a plagiat lucrarea de doctorat. Adică, mai pe românește, atunci când a făcut lucrarea – coordonată de alt fost premier, Adrian Năstase – de fapt, nu a făcut-o, ci a copiat-o. Au fost suficiente două  operațiuni simple, pe care le poate face orice copil familiarizat cât de cât cu un computer: copy  și paste. Nu degeaba, într-o vreme, i se spunea lui Victor Ponta “premierul copy-paste”.

Până aici, nimic nou.

E o chestiune de zile semnătura finală a ministrului educației, pentru retragerea titlului de doctor în drept al lui Victor Ponta.

Dar, cum spuneam “gluma” fostului președinte a adus în atenția opiniei publice un subiect despre care nu prea s-a vorbit până atunci.  Cine își punea problema să verifice modul în care anumiți demnitari au obținut anumite titluri, de pe urma cărora au avut de câștigat. Bani și un anumit statut, cu un CV mai pompos. Era de bon-ton să fii doctor în orice. Așa cum avea să spună un alt plagiator dovedit, primarul sectorului 3 din Bucuresti, Robert Negoiță, că îi pare rau că s-a lăsat prins de “moda titlurilor academice”.  A devenit o modă să ai doctorat, așa cum a devenit o modă să urmezi o facultate. Așa că vorbim despre o fabrică de diplome  și într-un caz, și în celălalt.

Așa că, după dezvăluirile care îl priveau pe Victor Ponta, a apărut o comisie care analizează suspiciunile de plagiat. Ministerul Educatiei a cheltuit sume importante de la buget și din fonduri europene pentru un sistem care să depisteze plagiatele. Au mai fost încercări și înainte, dar trebuia să avem un prim ministru acuzat de plagiat, ca să ajungem să avem un asemenea sistem. Unii miniștri sau secretari de stat nici nu au apucat să se acomodeze bine cu fotoliile din ministere, pentru că au trebuit să le părăasească înainte de vreme, tocmai din cauza acuzațiilor sau suspiciunilor de plagiat. Alții – precum Victor Ponta – au făcut contestație. Alții – precum  ministrul de interene, Petre Tobă – rămân în funcții, fără nici un proces de conștiință.

Ce e surprinzător în toate cazurile notorii de plagiat e că oamenii acuzați apar în continuare la televizor, fac comentarii ironice, dau lecții,  iau în continuare decizii sau vor să ocupe funcții (de curând, Victor Ponta își exprimase dorința de a devein președintele Camerei Deputaților).

Încerc să mi-i imaginez pe cei acuzați de plagiat, cu ani în urmă, când erau elevi. Ar fi roșit, măcar un pic, dacă erau prinși copiind la un extemporal ? Nu vom știi, însă,  niciodată. Cert e că nu roșesc acum, desi gestul lor nu e un simplu copiat pentru o notă mai mare, ci e chiar un furt ( chiar dacă intelectual), pentru câștiguri financiare și de imagine.

Ce o să se întâmple în cazul plagiatorilor dovediți ? Li se va retrage titlul de doctor. Vor da, însă, înapoi și banii câștigați nemeritat ani de zile de pe urma titlului de doctor? Vor plăti măcar o amendă? ! Pentru toate astea vor trebui să fie dați în judecată de Universitățile de la care au luat banii. E greu de crezut că se va întâmpla, pentru că – în multe cazuri – universitățile știau că o lucrare sau alta este un plagiat grosolan.

Pe de altă parte, deși avem lucruri mai importante de făcut,  cred că dacă s-ar lua la bani mărunți CV-urile primarilor și ale parlamentarilor, am ajunge la concluzia că avem nevoie de mai multe comisii și de mai multe sisteme anti-plagiat.

Liliana Nicolae