Controale în tot municipiul pentru depistarea furturilor de apă potabilă

Operatorul regional de apă şi canal APA SERVICE SA Giurgiu a demarat o nouă campanie de inventariere a consumatorilor din municipiu, constând în verificarea în teren a situaţiei contractuale a tuturor beneficiarilor serviciilor de apă şi canalizare.

Scopul noii campanii de inventariere, care are în vedere controlarea tuturor branşamentelor de apă şi a racordărilor la canalizare de pe toate străzile din municipiu, ţine de constatarea neregulilor privind întârzierile la plată, de verificarea sigiliilor precum şi de depistarea branşamentelor şi a racordărilor ilegale.

Campania demarată recent de către Apa Service SA este o continuare a demersurilor similare începute în anul 2016. În urma controalelor efectuate la acea vreme, consumatorilor aflaţi în ilegalitate li s-au formulat plângeri penale, unele dosare fiind în prezent în curs de cercetare sau soluţionate de către organele de cercetare penală sau instanţe de judecată.

Prin acest intermediu, aducem la cunoştinţa beneficiarilor aflaţi în ilegalitate că, în urma controalelor aceştia vor fi debranşaţi iar pentru a beneficia din nou de serviciile societăţii vor trebui să achite taxa de rebranşare, după plata consumurilor pe 12 luni, în sistem pauşal. Reamintim că, în conformitate cu art. 46, al.1 din Legea 51/2006 „Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Pedepsele pentru această infracţiune sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare.

Apa Service SA Giurgiu

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .