Marian Mina, bilanţ provizoriu la un an de mandat

La un an de zile după alegerile locale, în urma cărora Marian Mina a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, acesta a făcut la sediul PSD Giurgiu, un bilanţ provizoriual activităţii depuse. Cu acest prilej mina a declarat că nu tot ceea ce a găsit în Consiliul Județean, la preluarea mandatului, a fost bun, nu tot ceea ce am găsit a fost eficient, însă angajații instituției au dat dovadă de o mare disponibilitate de a pune lucrurile pe făgaș normal.

În ceea ce priveşte activitatea propriu-zisă, Mina a ţinut să sublinieze că Am reușit să demarăm foarte multe proiecte noi, în special pe infrastructură, dar am reușit și să reziliem trei mari contracte păguboase pentru Consiliul Județean, moștenite de la predecesorii noștri: cele vizând drumurile județene 603, 411 și 504. Legat de aceste drumuri importante, vă pot spune că pentru DJ 504 s-a decis, deja, câștigătorul licitației, iar acum așteptăm să treacă perioada de depunere a contestațiilor (până acum, nu s-a depus niciuna), pentru DJ 603, documentația este pe SEAP, iar pentru DJ 411 documentația este în procedură.”

Mina a mai spus că majoritatea investiţiilor au fost centrate pe infrastructura rutieră, pe lucrări de apă şi canal şi, nu în ultimul rând pe şcoli, grădiniţe, creşe şi dispensare: „La Ministerul Dezvoltării sunt foarte multe proiecte depuse de primăriile din județ – o simulare făcută de noi arată că vom obține, pe programul PNDL II, circa 8.000 de miliarde de lei vechi, pentru astfel de proiecte și vă asigur că nu va fi neglijată absolut nicio comună din județ, indiferent de coloratura politică a primarului.”

Legat derealaţiile sale cu aleşii locali şi colegii de Consiliu, preşedintele CJ Giurgiu, a ţinut să adauge că că acestea nu au fost influenţate de factorul politic.

„Pot spune că, în acest prim an de mandat, am avut o colaborare excelentă cu toți colegii mei consilieri, indiferent de partidul din care fac parte și nu am ce reproșa nimănui, din acest punct de vedere. Evident, îmi doresc în continuare aceeași atitudine constructivă, mai ales din partea colegilor consilieri din PNL. Și în ceea ce privește colaborarea cu primăriile din județ, pot aprecia că este una foarte bună.”, a mai precizat acesta.

Ioan Mănăilă 

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .