Când domnul Barbu nu-l citeşte pe domnul Mina!
- Diverse
- 1 Decembrie 2017
- Nici un comentariu
- 241
- 3 minute de citit
Singurul om politic giurgiuvean care a atins în mesajul său de Ziua Naţională adresat cetăţenilor o problemă esenţială a fost, în opinia mea, preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, care avorbit despre faptul că ”Trebuie ca în fiecare zi și în fiecare clipă să căutăm, în noi înșine, ceea ce ne unește și nu ceea ce ne separă. Doar astfel putem face România, în fiecare zi, mai bună.”
Astăzi am ascultat cu atenţie mesajul primarului Barbu adresat de la tribuna oficială giurgiuvenilor. N-aş spune că nu mi-a plăcut. Chiar mi s-a părut adecvat, motivant, patriotic, până când pentru a doua oară s-a amintit de „credinţa noastră creştin-ortodoxă”.
Prima dată spunea domnia că „Cladită pe pilonii sănătoși ai credinței noastre crestin-ortodoxe și ai valorilor în care credem de milenii, România are șansa să ofere generațiilor viitoare o societate în care tinerii să dorească să evolueze și să trăiască alături de experiența și cunoașterea celor maturi.
Mai apoi vorbea domnul Barbu despre „…apărarea liantului care i-a ținut uniți pe români vreme de secole, reprezentat de biserica ortodoxă și credința noastră stramoşească.”
Aici mă despart de discursul domnului Barbu şi am să spun şi de ce.
Proclamaţia Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost citită de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, care reprezenta confesional mai mult de jumătate din populaţia de români transilvani. Deci Unirea a fost posibilă, printre altele şi prin conlucrare şi bună înţelegere între două biserici.
În al doilea rând, cred eu, progresul României ţine de educaţie, sănătate, economie, politici publice inteligente, legalitate şi toleranţă şi nu de apartenenţa cetăţenilor săi la o religie sau alta. Dacă ar fi să punem totul în „spatele” creştin-ortodoxiei, ar trebui să credem că milioane de cetăţeni ai acestei ţări, de altă confesiune religioasă sau liberi- cugetători, nu sunt buni români? De aici până la intoleranţă şi discriminare pe motive de sex, rasă, convingeri politice, orientare sexuală, etc. nu ar mai fi decât un pas.
Eu cred că tocmai această diversitate culturală şi opţională şi, mai presus de toate, toleranţa dă forţa şi unitatea unui popor.
Aici cred că a avut dreptate domnul Mina când spunea că ”Trebuie ca în fiecare zi și în fiecare clipă să căutăm, în noi înșine, ceea ce ne unește și nu ceea ce ne separă. Doar astfel putem face România, în fiecare zi, mai bună.”
Dar atenţie, asta chiar în fiecare clipă, cu convingere şi cu bună credinţă, nu doar de 1 Decembrie, pentru că, iată, în prag de centenar, România este mai dezbinată ca oricând.
Ioan Mănăilă