Arhivă

Euro s-a tranzacționat marți într-un culoar de 0,1 bani

Leul a avut o evoluție apreciativă la redeschiderea pieței după minivacanța de Rusalii. Culoarul de tranzacționare de marți era foarte redus, 4,9767 – 4,9774 lei,
Citește toată știrea

Artă populară autentică la Târgul de vară Învie Tradiția

Arta populară s-a născut din aspiraţia spre frumos a omului, din nevoia sa de a transforma natura și de a exprima modul în care privește viața prin
Citește toată știrea

Euro stagnează de jumătate de an la 4,97 lei

Creșterea economiei românești se datorează, în bună măsură, eforturilor făcute de BNR de a menține stabilitatea cursului euro/leu, care în ultimii zece ani a crescut
Citește toată știrea

Cursul a crescut la 4,9770 lei/euro

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro nu a fost convergentă joi, în condițiile în care moneda unică se deprecia ușor față de cea americană.
Citește toată știrea

70 de ani de conectivitate transfrontalieră

Viceprimarii celor două comunități legate de Podul Prieteniei, Giurgiu și Ruse, Ionel Muscalu și Gyurgevo Encho Enchev au deschis astăzi, la Ruse, o expoziție dedicată
Citește toată știrea

ISU Giurgiu. Acţiuni de prevenire privind locurile de scăldat

Pentru a preveni tragediile și vara aceasta echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu organizează acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor cu privire la alegerea
Citește toată știrea

Cursul a fost stabilit la 4,9763 lei, a doua dată în această lună

Presiunea pe leu s-a temperat la jumătatea săptămânii, evoluție asemănătoare cu cea a altor monede din regiune. Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9766
Citește toată știrea

Primăria Giurgiu. Lista punctelor de prim ajutor şi distribuire de apă pe timp de caniculă

Lista punctelor de prim ajutor şi distribuire de apă pe timp de caniculă -Direcția de Impozite și Taxe Locale,  Str.23August, nr.13 – tel.0246/231521- interval orar
Citește toată știrea

Continuă campania de sterilizare iniţiată de Primăria Giurgiu

Clinica veterinară mobilă va fi amplasată săptămâna aceasta, sâmbătă, 22 iunie, în zona Istru. Persoanele care doresc să-și sterilizeze cățeii și pisicile sunt rugate să-și
Citește toată știrea

Un giurgiuvean s-a înecat astăzi în Dunărică

Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața, în această după-amiază, în zona cunoscută de giurgiuveni drept Dunărică, la Malu Roșu.Tânărul a
Citește toată știrea