Un giurgiuvean s-a înecat astăzi în Dunărică
- Diverse
- 18 Iunie 2024
- Nici un comentariu
- 109
- 2 minute de citit
Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața, în această după-amiază, în zona cunoscută de giurgiuveni drept Dunărică, la Malu Roșu.Tânărul a fost văzut când a intrat în apă, fără să mai iasă la mal.
Oamenii care se aflau în apropiere au cerut ajutorul pompierilor. Ajunși la fața locului cu o barcă, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu l-au găsit pe bărbat, la aproximativ trei metri de mal. Imediat s-au început manevrele de resuscitare, conform protocolului. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat, echipajul Serviciului Județean de Ambulanță declarând decesul.
Pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate. Condițiile de înot pot fi imprevizibile, mai ales în Dunăre.
De cele mai multe ori, astfel de tragedii se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.