„10 pentru Siguranță”, odată cu deschiderea noului an școlar

Luni, 09 septembrie a.c., jandarmii giurgiuveni vor fi alături de elevi şi de cadrele didactice cu ocazia festivităţilor de deschidere a noului an şcolar. Instituţiile de învăţământ au fost incluse în itinerarul de patrulare al jandarmilor, astfel încât activităţile organizate în prima zi de şcoală să se desfăşoare într-un climat de ordine şi siguranţă.

Odată cu începerea noului an școlar, timp de două săptămâni, la nivelul județului se va desfășura campania “10 pentru Siguranță”, care presupune organizarea unor activități de informare și prevenire, în sistem integrat. Reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Poliției de Frontieră, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog vor participa la activități dedicate elevilor, profesorilor și părinților în localitățile Giurgiu, Bolintin Vale, Mihăilești, Bolintin Deal, Buturugeni, Milcovățu, Uzunu și Clejani.

În anul şcolar 2019-2020 jandarmii vor fi prezenţi în zona următoarelor instituţii de învăţământ la intrarea / ieşirea elevilor de la cursuri: Colegiul Național „Ion Maiorescu”; Liceul Teoretic „Tudor Vianu”; Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”; Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, Școala Postliceală Sanitară; Seminarul Teologic ”Teoctist Patriarhul” din municipiul Giurgiu; Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” din Mihăileşti; Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale; Şcoala gimnazială nr. 1 din Clejani.

Jandarmii vor acţiona independent şi în sistem integrat în zona școlilor și liceelor şi vor asigura o intervenţie rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea unităţilor şcolare. Colaborarea cu directorii instituţiilor aflate în responsabilitatea Jandarmeriei va fi foarte strânsă, astfel încât fiecare situaţie să fie gestionată în mod corespunzător.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, au fost stabilite următoarele direcţii de acţiune:

  • prezenţa în zona instituţiilor de învățământ pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială;

  • desfăşurarea unor acţiuni comune cu alte instituţii pentru întărirea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale;

  • desfăşurarea unor activităţi de informare a elevilor şi de prevenire a violenţei, a delincvenţei juvenile, promovarea şi respectarea drepturilor omului, prevenirea criminalităţii stradale, a consumului de droguri sau a altor substanţe halucinogene, folosirea responsabilă a reţelelor de socializare etc.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul 

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .