Un articol limpede, dar care ar trebui să ne dea de gândit. La toţi!

Jigodii de politicieni de diferite ranguri încearcă să acrediteze ideea că Uniunea Europeană a dat lege pentru dreptul bărbaţilor de a naşte. Nimic mai fals. Raportul Matic, care nu are putere de lege, le cere statelor membre să acorde o grijă mai mare femeilor. Aşa că atunci când mai vedeţi astfel de inepţii pe Facebook umpleţi-le, în cunoştinţă de cauză, frigiderul celor care vă cred proşti.

În spirala tăcerii

IOANA ENE DOGIOIU

04.07.2021, ora 12:18

Minciuna legată de Raportul Matic din Parlamentul European a prins perfect în România, s-a propagat cu o viteză uluitoare tocmai pentru că susține un fake-news enormitate: dreptul bărbaților de a naște.

Adevăratul conținut al documentului, care se referă la drepturile femeilor la educație sexuala, la avort, la produse de igienă initima, la asistență medicală la naștere, a rămas complet necunoscut și complet nediscutat.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Și nu e de mirare în țara care are 23% dintre mamele sub 18 ani din UE. Unde la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută, uneori chiar pe stradă, sub ochii indiferenți ai trecătorilor atenți doar să se ferească. Unde un condamnat pentru pornografie infantilă este ales primar, unde un partid nu renunță la un primar violator al unei minore.

Deschiderea românilor și chiar a româncelor pentru drepturile femeilor este infimă. În schimb inflamarea produsă de fake-news-ul legat de Raportul Matic arată multe alte vulnerabilități.

În primul rând, vulnerabilitatea în fața manipulării. În mod evident nimeni dintre cei sincer oripilați de conținutul Raportului nu a avut curiozitatea de a citi conținutul acestuia.

Ar fi aflat că niciunde nu se vorbește despre bărbați care nasc, ci doar, într-un singur paragraf, despre persoane transgen care, deși în acte sunt bărbați sau non binare sunt biologic femei, au capacitatea biologică de a naște și trebuie să beneficieze în continuare de drepturile medicale aferente.

Poate explica cineva ce este rău în faptul că Rezoluția PE cere statelor să facă scutiri de TVA până la 0% pentru produsele destinate igienei femeilor? Ce e rău în solicitarea ca guvernele europene să ofere produse menstruale gratuite oricui are nevoie, dar mai ales fetelor și femeilor din comunitățile defavorizate? Lipsa lor este una dintre cauzele abandonului școlar.

Oameni care nu se informează corect devin extrem de ușor masă manipulabilă de manevră.

Pentru ce?

Raportul a fost folosit ca baionetă împotriva USR-PLUS, mai ales împotriva lui Dacian Cioloș, ai cărui eurodeputati au fost singurii români care au votat Raportul în PE. Asta deși Dacian Cioloș are mai degrabă un profil conservator prin origine și educație.

Pe de altă parte, au fost elogiați europalamentarii români PNL, PMP, PSD, care fie au respins raportul, fie s-au abținut.

În țara unde mii de femei au murit pentru că le era interzis avortul, în țara campioană la mame adolescente și femei bătute, la trafic de persoane, cei aplaudați sunt cei care continuă să nege drepturile femeilor.

Apoi, este o manipulare antieuropeană: Iată ce nenorocire aduce UE, iată încotro ne împinge decadentul Occident, iată ce aberații suntem obligați să acceptam!”

De aici posibile consecințe politice importante.

Un recent sondaj INSCOP în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului Strategic Thinking Group arată că aproape două treimi dintre români (59,5%) din populație ar vota un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională. 21 % din totalul populației ar vota un asemenea partid și dacă ar propune ieșirea României din UE.

Dacă punem toate acestea cap la cap ce concluzii am putea trage?

Există în societate o mare nevoie de un partid conservator care să răspundă unor principii și mentalități pe care nu le putem nega și în forma lor nedistorsionată sunt cât se poate de legitime.

Într-o țară cu o mare influență a BOR și cu o putere în creștere a cultelor neoprotestante este firesc să fie așa.

Șansa este ca un asemenea partid să capteze aceste opțiuni și energii, cu valori europene, fără manipulări, fără furii și frustrări, cu respect pentru viziunile contrare.

Deocamdată el nu se ițește. O parte din PNL pare a încerca așa ceva în mod caricatural, fie oportunist pentru că simte spațiul politic, fie pe filon neoprotestant.

Dar politica, la fel ca natura, are oroare de vid.

Așa că pe spațiul conservator se poate întinde, deja a început, AUR, un partid de tip trumpist caricatural conservator, antieuropean, cu mesaj inflamat și prin excelență manipulator destinat persoanelor cu informare precară care cred, de exemplu, că Raportul Matic este despre bărbații care nasc.

Iar cei care gândesc astfel nu trebuie nici anatemizați, nici ironizați, nici enclavizați. Efortul de a le arata adevărul, efortul pentru acces la educație inclusiv sexuală, e imens, dar e singura cale. Altfel, odată intrați în spirala tăcerii se vor arata, ca la precedentele alegeri, masiv și șocant.(Articol preluat din Spotmedia.ro)

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .