Toma Petcu, despre partea nevăzută în negocierile pe Legea offshore

  • Politic
  • 27 Octombrie 2018
  • Nici un comentariu
  • 169
  • 2 minute de citit

Parlamentul României a adoptat miercuri, 23 octombrie, una dintre cele mai importante , dar şi controversate, legi din domeniul economic de după anul 1990 – Legea offshore. Legea reglementează, în principiu, cât la sută din exploatarea gazelor naturale din platoul Mării Negre revine statului român şi cât concesionarilor. Legea are un istoric zbuciumat, numai şi dacă ne referim la faptul că doar în acest an ea a fost propusă în trei forme. Mai mult, ultima formă propusă de PSD era să ducă la o ruptură majoră în Alianţa de guvernare PSD-ALDE.

Deputatul Toma Petcu, fost ministru al Energiei, în prezent membru al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, negociator din partea ALDE în discuţiile cu PSD, a vorbit vineri, în cadrul unei conferinţe de presă suţinută la Giurgiu, pe larg despre Legea offshore.

În esenţă, susţine liderul ALDE Giurgiu, din exploatarea gazelor din Marea Neagră, României i-ar reveni aproximativ 50 de procente (45 la sută standard, plus aproximativ 5 procente din diverse taxe şi impozite) din valoarea exploataţiei. Petcu a ţinut să sublinieze că poate cel mai important lucru este faptul că s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, ceea ce oferă României o independenţă energetică totală.

Că nu a fost chiar o negociere uşoară între PSD şi ALDE pe acest proiect de lege, o arată faptul că în proiectul marca „Liviu Dragnea” şi forma finală a Legii s-au modificat nu mai puţin de 24 de capitole din cele 40 ale actului legislativ.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .