Susţinere şi implicare fără precedent pentru programul Job Shadow Day, ediția a XVI-a
- Cultură-Educaţie
- 15 Noiembrie 2017
- Nici un comentariu
- 274
- 4 minute de citit
Elevi din clasele XI-XII de la Colegiul Național „Ion Maiorescu” din județul Giurgiu au experimentat în perioada 6-9 noiembrie timp de o zi statutul de angajat într-o companie sau o instituție, aflând mai multe informații despre profesii chiar de la cei care le practică.
În cadrul programului internațional Job Shadow Day, derulat de Junior Achievement (JA) România și școlile partenere, tinerii au ales profesioniștii din diverse domenii pe care i-au urmărit ‘din umbră’,în funcție de meseriile pe care doresc să le practice ca adulți.
Acest program educațional de orientare profesională este format dintr-o serie de evenimente locale și naționale, desfășurate în săptămâna „Școala Altfel”, implicând atât elevii din clasele 0 — X, care merg la locul de muncă al părinților, cât și elevii din clasele terminale de liceu, care merg în shadowing la companii și instituții locale. Toate acestea au scopul de a stimula curiozitatea tinerilor, de a îi motiva să învețe mai bine și să aplice ceea ce știu în comunitățile lor, sprijinind astfel dezvoltarea locală a acestora.
Pe această cale aducem mulțumiri:
* Universității București — Domnului Rector Prof. Univ. Dr. Mircea Dumitru,
* Facultății de Inginerie Aerospațială București — Domnului Decan Octavian Thor Pleter,
* Senatul Romaniei — Doamnei Senator Iulia Scântei,
* Agenția națională de presă AGERPRES — Director general adjunct — Claudia Nicolae
* Firma de arhitectură Aedificia Carpați — Dl. Director Radu Calotă
* Doamnei Dr. Cristina Medeleanu — Dr. Dermatolog
* Doamnei Psiholog Psihoterapeut Anca Maftei
* Doamnei Psiholog Psihoterapeut Teodorescu Daniela Simona
* Chris Simion—Regizoare și scriitoare importantă a tinerei generații
* Domnului Călin Ciomag — Director of Sales Meeting&Events — Radisson Blu Hotel, Bucharest
* Primăria Sinaia — Domnului Primar Vlad Oprea
* Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu și Baroul de Avocați Giurgiu
* Penitenciarul Giurgiu
* Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu
* Spitalul Județean de Urgență Giurgiu — Director Ec. Mihaela Rata
* Direcția Generală de Poliție București — Director General Chestor Dragoș Orlando Nicu și Secției de Poliție 24 din București
* Doamnei Prof. Petcu Lăcrămioara Magdalena, Director — Școala de coregrafie Floria Capsalii din București
* Domnului Mușat Marius — General Manager — I See Solutions SRL
* Doamnei Dana Șerban — Executive Manager — Academia de Traduceri, pentru susținerea educației și orientare profesională a elevilor prin programele Junior Achievement România.
Susținând Job Shadow Day, ați oferit oportunitatea apropierii școlii de viața reală, adăugând valoare educației pentru orientarea profesională a tinerilor, prin facilitarea accesului lor la experiența în mediul academic, instituțional, de business și prin exemplul personal, ca model de reușită în viață.
Cu stimă,
Prof. Pr Tudor Georgian
Coordonator local Job Shadow Day Giurgiu