Specialiştii tineri din Sănătate vor avea prioritate la acordarea unei locuinţe de serviciu în Giurgiu
- Administraţie
- 6 Iulie 2021
- Nici un comentariu
- 277
- 3 minute de citit
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul public de sănătate din judeţul Giurgiu este, de mai bine de două decenii lipsa de personal, în mod special a medicilor de specialitate. Exodului masiv peste graniţe al tinerilor medici s-a adăugat şi lipsa unor condiţii favorabile care să-i determine pe aceştia să aleagă să-şi desfăşoare activitatea în Giurgiu. O navetă obositoare către municipiu a fost şi încă mai este descurajantă. În acest context consilierii locali au aprobat un proiect care să acorde prioritate tinerelor cadre medicale la acordarea unei locuinţe de serviciu.
Tinerii specialiști din sănătate vor putea să beneficieze de o locuință destinată lor și în acest sens, consilierii locali au aprobat săptămâna trecută, în unanimitate, criteriile pentru stabilierea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor și în repartizarea locuințelor construite de ANL, destinate închirierii.
Proiectul de hotărâre din ședința ordinară, inițiat de primarul Adrian Anghelescu, face astfel referire la stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor depuse de tinerii specialiști în sănătate, respectiv persoane de până în 35 de ani, care își desfășoară activitatea în municipiu, în domeniu specificat.
Repartizarea se va face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare locuințele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții, dar și fondul existent la momentul respectiv.
În prezent, în municipiul Giurgiu se lucrează la un astfel de bloc de locuințe cu două scări, în imediata apropiere a Spitalului Județean Giurgiu, respectiv 22 de apartamente, fiecare tronson cu câte 11 apartamente.