Ratele la credite au luat-o în sus
- Economic
- 28 September 2026
- Nici un comentariu
- 1
- 3 minute de citit
Interesul pentru titlurile de stat românești s-a redus semnificativ în ultimele săptămâni, piața așteptând decizia S&P Global Ratings privind menținerea României în rândul țărilor a căror datorie suverană este eligibilă dar și din cauza crizei politice care se prelungește, în condițiile în care cabinetul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu va obține votul de investitură.
Situația se reflectă în nivelul dobânzilor interbancare locale, ceea ce ridică ratele la credite pe termen scurt și mediu.
Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,97%, valoare stabilită la sfârșitul săptămânii trecute, față de 5,84% la începutul ei. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut lunea aceasta de la 6,03 la 6,04%, față de 5,92% în urmă o săptămână, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,09%, comparativ cu 5,98% în urmă cu o săptămână.
România are nevoie anul acesta de o finanțare din piața locală de circa 160 – 170 miliarde lei, la care s-ar putea adăuga 10 miliarde euro obținute prin emisiuni efectuate pe plan extern. Pe piețele internaționale randamentul obligaţiunilor de stat pe 10 ani a urcat la 7,54 – 7,70%, în funcție de momentul emisiunii
Banii sunt necesari pentru acoperirea deficitului bugetar, care s-a ridicat în primele opt luni la aproape 59,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 2,89% din PIB, dar a fost mai mic decât cel înregistrat în perioada similară din 2025.
Ultima licitație de titluri de stat din septembrie a fost caracterizată de o reducere a ofertelor de cumpărare, care s-au ridicat la aproape 642 milioane lei. Oferta programată a emisiunii cu scadența în iulie 2040 a fost de 500 milioane lei. Trezoreria a atras 355 milioane lei, sumă care poate fi suplimentată marți printr-o licitație suplimentară, iar dobânda medie anuală acceptată a fost de 7,49%.
Tensiunile din piață, care au provocat o scădere cu 2% a indicelui BET s-au reflectat și în cazul cotațiilor la care este tranzacționat euro. Acestea se realizau la începutul acestei săptămâni între 5,272 – 5,2806 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 5,2718 lei la 5,2786 lei, foarte aproape de maximul istoric de 5,2788 lei, atins miercurea trecută.
Majoritatea participanţilor la sondajul lunar realizat de CFA România anticipează o depreciere a leului. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,3122 lei/euro, iar pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este de 5,3628 lei/euro.
Euro a alunecat la 1,1366 – 1,1391 dolari și a împins cursul monedei americane de la 4,6289 lei la 4,6397 lei, față de 4,5867 lei, lunea trecută.
Menținerea la 0% a dobânzii de referință din Elveția a avut ca efect deprecierea francului, a cărui medie a fost stabilită lunea aceasta la 5,5823 lei, față de 5,6205 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,2718 la 5,2786 lei.
Metalul galben a scăzut lunea aceasta la 4.280 dolari/uncie, în cursul nopții pe segmentul asiatic al pieței, la 4.140 dolari, pe cel european, ceea ce a produs deprecierea gramului de aur de la 638,7919 lei la 619,8097 lei, față de 640,8715 lei, în urmă cu o săptămână.





