Primarul Barbu tot mai aprope de PNL ?

  • Politic
  • 22 Octombrie 2016
  • Nici un comentariu
  • 205
  • 3 minute de citit

20161021_100319După două ieşiri publice în care primarul Nicolae Barbu a criticat dur PSD Giurgiu şi conducerea judeţeană a acestuia s-a zvonit că, în fapt, totul face parte dintr-o strategie prin care edilul şef, încă preşedintele organizaţiei municipale PSD, încercă o apropiere de PNL. Mai ales că în ultimele luni a propus angajarea pe funcţii importante a unor vechi membri ai PNL Giurgiu.

Suspiciunea devine şi mai mare după ce vineri preşedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan, un critic constant al primarului Barbu a ţinut să declare că îi dă dreptate acestuia atunci când îşi acuză partidul că a jucat la două capete şi că preşedintele Niculae Bădălău l-ar fi dorit de fapt pe Florian Nicolae primar al municipiului.

„Ieşirea primarului Nicolae Barbu şi acuzele aduse propriului partid, parte dintre ele întemeiate, le ştiu, le însuşesc şi îi dau dreptate!”, a declarat Ştefan. Mai mult, acesta a ţinut să sublinieze că a vizionat ultima conferinţă de presă a primarului de mai multe ori ca să se asigure că nu greşeşte şi că a înţeles bine.

Nu este exclus ca această declaraţie să nu fie totuşi una „de dragoste” ci una strategică, prin care liderul liberal să încerce să adâncească ruptura tot mai evidentă dintre Barbu şi PSD. În această idee, Gheorghe Ştefan, a încercat să minimalizaze reîntoarcerea deputatului Florian Nicolae şi să o transforme într-un avantaj, mergând pe scenariul că Florian Nicolae ar fi fost un pion otrăvit plantat în tabăra liberalilor.

„Întoarcerea lui Florian Nicolae la PSD nu e întâmplătoare. Fiecare alege să se facă de râs cum consideră de cuviinţă. În campania electorală, până în ultima săptămână, preşedintele PSD Giurgiu şi lupii tineri spuneau pe toate drumurile că Barbu nu are nicio şansă, ceea ce mă face să cred că a fost o gândire, un accept”,  a mai adăugat Ştefan.

Scenariul ca Barbu să se alăture liberalilor după alegerile din decembrie pare veridic în condiţiile în care acesta a pierdut total sprijinul partidului. Social-democraţii au şi procedat în consecinţă zilele acestea când au hotărât ca şeful campaniei electorale pe municipiu să fie vicepreşedintele Cristian Marciu şi nu Barbu, cum ar fi fost firesc.

Ioan Mănăilă

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .