Presiunea pe curs rămâne mică
- Economic
- 3 Iunie 2024
- Nici un comentariu
- 105
- 3 minute de citit
Chiar dacă monedele din regiune s-au depreciat față de euro, leul a s-a întărit marginal dar a pierdut teren față de dolar și francul elvețian.
Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9767 la 4,9761 lei în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,077 lei.
Leul este protejat de nivelul reconfortant al rezervelor de care dispune banca centrală. Intrarea în contul Trezoreriei a celor de 3,242 miliarde euro obținuți prin ultima emisiune de euroobligațiuni ale României, au majorat rezervele valutare ale BNR la 65,072 miliarde euro iar cele internaționale (valute plus aur) au urcat la 72,269 miliarde euro
Luna aceasta, Finanțele și-au propus, pentru a refinanța datoria publică şi a acoperi deficitul bugetului de stat, să se împrumute cu minimum 6,95 miliarde lei, față de 5,89 miliarde lei în mai.
La începutul acestei săptămâni, Trezoreria a atras 402,9 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni scadente în octombrie 2033 la un randament mediu de 6,82%/an. Totodată, prin redeschiderea unei emisiuni scadente în aprilie 2020 au fost împrumutate 460,1 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,62%. Sumele atrase au fost mici decât valoarea inițială a emisiunii, care a fost de 500 milioane lei, pentru fiecare scadență.
Piața monetară a fost apatică. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a stabilizat la 6,04%, nivel care nu a mai fost atins în ultimii doi ani. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit vineri la 6,06% iar cel la 12 luni la 6,07%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.
Înainte de publicarea unor date referitoare la evoluția industriei și a pieței muncii din Statele Unite, euro s-a depreciat la 1,0827 – 1,086 dolari iar media monedei americane a urcat la 4,5922
Cursul francului elvețian a crescut la 5,0897 lei însă cel al lirei sterline a coborât la 5,8343 lei
Prețul gramului de aur a scăzut la 343,6252 lei, evoluție datorată deprecierii metalului galben la 2.313,90 – 2.333,90 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 390,16 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,2817 zloți/euro.
Bitcoin s-a apreciat la 67.597 – 69.763 dolari iar ethereum la 3.760 – 3.841 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00