O giurgiuveancă şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un mod absolut inedit

  • Social
  • 11 Ianuarie 2022
  • Nici un comentariu
  • 308
  • 4 minute de citit

O giurgiuveancă inimoasă și-a sărbătorit ziua de naștere alături de un grup de persoane vârstnice de la Centrul din localitatea Oncești, structură rezidențială aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Astfel, luni, 10 ianuarie 2022, răspunzând invitației doamnei Mihaela Covțun, persoanele vârstnice deplasabile de la Centrul Oncești, însoțite de conducerea centrului și personalul de serviciu, au mers la un restaurant  din Giurgiu, transportul fiind asigurat de D.G.A.S.P.C. Giurgiu.

Într-o atmosferă de  sărbătoare și de voie bună,  bucuria revederii a fost mare iar  emoțiile pe măsură.  Oaspeții, având vârste cuprinse între 65 și 90 de ani, i-au  urat sărbătoritei să rămână la fel de tânară; la rândul său, doamna Mihaela Covțun i-a asigurat că va fi alături de ei și în viitor. Din partea Centrului pentru persoane vârstnice Oncești, sărbătorita a primit o diplomă de recunoștință, un tort și un buchet de flori.

„De ziua mea de naștere,  am vrut să împărtășesc bucuria mea  unor persoane pe care le simt aproape de sufletul meu. Am ales să dedic această zi bunicilor instituționalizați la Centrul din localitatea Oncești; mi-am  dorit să îi am alături la aniversarea zilei mele de naștere, întrucât ne cunoaștem, eu vizitându-i la centru începând de acum doi ani. Sunt mulțumită că am putut să sărbătoresc în acest fel  ziua mea, ne-am bucurat împreună, a fost o zi deosebită  pentru noi toți, a declarat Mihaela Covțun.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu  adresează  mulțumiri  doamnei Mihaela Covțun pentru această inițiativă inedită, care  a adus bucurie și încântare beneficiarilor de servicii sociale de la Centrul pentru persoane vârstnice Oncești.

Denisa Cristescu,

Consilier D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .