Euro a revenit la 4,92 lei

  • Economic
  • 26 Februarie 2023
  • Nici un comentariu
  • 146
  • 4 minute de citit

Leul a avut o evoluție mai agitată, influențată de nivelul ofertei de valută, ceea ce l-a decuplat de alte monede din regiune, iar media monedei unice a revenit la pragul de 4,92 lei.

Săptămâna a început cu o medie a euro de 4,9196 lei iar la jumătatea ei a urcat la 4,9248 lei, maxim al ultimei luni. Creșterea ofertei comerciale de valută cu scopul plății taxelor și impozitelor la bugetul de stat dar și intrările de capital străin cu scopul achiziției de titluri de stat locale, au coborât joi cursul la 4,9115 lei.

Vineri, media a fost stabilită la 4,9170 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,916 – 4,925 lei, cu închiderea la 4,92 lei.

Lichiditatea crescută din piața monetară, după ce BNR a decis, la sfârșitul anului trecut, să nu o mai sterilizeze, în paralel cu controlul început de Consiliul Concurenței la cele zece bănci care formează „coșul” în funcție de care se calculează indicii locali, au avut darul de a împinge ROBOR la minime ale ultimelor șapte luni.

La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,02 la 7%, egalând astfel rata de politică monetară. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,35 la 7,34%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 7,69%.

Săptămâna trecută, Finanțele au continuat să se împrumute din piața locală. Trezoreria a atras 980,4 milioane lei cu scadența în iunie 2026 la un randament mediu anual de 7,28% și 1 miliard lei cu scadența septembrie 2032, la 7,74%.

Au fost respinse ofertele pentru ianuarie 2038, care ar fi devenit titlurile cu cea mai lungă scadență. Actualul record are drept termen aprilie 2036.

În următoarele zile, este programată o licitație cu titluri scadente în noiembrie 2025, care are un volum de 575 milioane lei.

Creșterea din ianuarie a indicelui preţurilor pentru cheltuielile de consum personal din Statele Unite, care este cel mai urmărit indicator de către Rezerva Federală, a majorat plasamentele în moneda americană, iar euro s-a depreciat vineri până la 1,0537 dolari, față de 1,0704 dolari la începutul săptămânii trecute. La noi, cursul dolarului a urcat de la 4,6046 la 4,6426 lei

Dolarul își va menține evoluția ascendentă, investitorii mizând pe continuarea procesului de creștere a ratei de referință din SUA pentru contracararea presiunilor inflaționiste, în timp ce inflația din zona euro ar putea scade mai rapid, odată cu reducerea prețurilor la energie.

Moneda elvețiană a fluctuat pe parcursul săptămânii între 0,985 și 0,993 franci/euro, iar cursul a coborât de la 4,9919 la 4,9674 lei.

Lira sterlină a profitat de datele pozitive venite din partea economiei britanice iar media ei a urcat până la 5,5997 lei, pentru ca la finalul perioadei să alunece la 5,5786 lei.

Aprecierea monedei americane a provocat scăderea constantă a metalului galben care a coborât vineri până la 1.810 – 1.825 dolari, iar prețul gramului de aur a alunecat la 272,0947 lei.

Bitcoin nu a reușit să apere pragul de 25.000 dolari și a scăzut la sfârșitul perioadei până la 22.825 dolari. La rândul său, ether a coborât până la 1.566 dolari.

Analiza cuprinde perioada 20 – 24 februarie

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .