Euro a pierdut luni 1,5 bani, dar poate ajunge în 2027 la 5,50 lei

  • Economic
  • 5 October 2026
  • Nici un comentariu
  • 5
  • 3 minute de citit

Moneda națională a dat semne de apreciere în cursul dimineții, înainte de deschiderea pieței locale, iar euro a atins un minim de 5,296 lei.

Sentimentul din piața locală nu a fost unul foarte optimist, în ciuda faptului că Standard Global Ratings ne-a menținut, cel puțin până la începutul anului viitor, în categoria recomandată investițiilor.

Cauza menținerii euro peste pragul de 5,33 lei s-a datorat evoluției monedei unice față de cea americană, ceea ce a afectat performanța valutelor de la marginea zonei.

Tranzacțiile din piață locală se realizau în culoarul 5,326 – 5,337 lei iar media stabilită de BNR a coborât de la maximul istoric de 5,3447 lei la 5,3306 lei, față de 5,2786 lei la începutul săptămânii trecute.

Raportul Macroeconomic Outlook pe 2027 realizat de CFA România estimează pentru anul viitor o creștere a cursului BNR la 5,40 – 5,50 lei, în contextul riscurilor legate de credibilitatea fiscală și de șocurile externe, anticipând totodată că leul ar urma să se deprecieze cu 2 – 3% în următorii ani.

Creșterile dobânzilor interbancare din ultimele săptămâni s-au temperat lunea aceasta. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,11%, față de 5,84% la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,16 la 6,17%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,22%, comparativ cu 5,92%, respectiv 5,98% în prima ședință a lunii trecute.

Înrăutățirea situaţiei politice din Europa, unde partidele populiste au câștigat teren, a provocat scăderea monedei unice până la 1,1161 dolari, cel mai redus nivel din mai 2025, după care tranzacțiile din piața internațională se realizau în jurul pragului de 1,12 dolari. Aceasta a făcut ca aprecierea monedei americane să fie una modestă, de la 4,7519 la 4,7569 lei, comparativ cu 4,6397 lei, lunea trecută.

Principalul factor de scădere al euro a fost reprezentat de situația fiscală și politică a Franței, unde vor avea loc anul viitor alegeri prezidențiale, ce a provocat un val de vânzări de obligaţiuni franceze, și de organizarea alegerilor parlamentare anticipate în Spania. În timp ce, Europa rămâne dependentă de importurile de energie al cărei preț crește constant.

Lira sterlină a atins un nou maxim istoric și a urcat de la 6,2764 la 6,2894 lei, față de lunea trecută când cursul a fost de 6,1522 lei iar francul elvețian a urcat la 5,7358 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 639,2010 lei la 635,9834 lei, consecință a retragerii metalului galben la 4.125 – 4.171 dolari/uncie.

Evoluția este pusă pe seama aprecierii dolarului, pe majorarea dobânzilor și a creșterii randamentelor titlurilor emise de Trezoreria SUA, ceea ce a pus în umbră creşterea petrolului şi temerile legate de inflaţie, care ar fi trebuit să stimuleze cererea de aur.

Analiștii Morgan Stanley estimează, pentru un orizont de 12 luni, o revenire a prețului la 5.000 dolari, în condițiile în care băncile centrale cumpără aur, pentru a-și diversifica rezervele. De exemplu, Chinei făcut achiziții în ultimele 22 de luni consecutive.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,3855 zloți/euro iar a celei maghiare s-a întărit modest la 367,73 forinți/euro.

Bitcoin fluctua în culoarul 85.400 – 87.000 dolari iar ethereum se tranzacționa între 2.690 și 2.735 dolari.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată Required fields are marked *