Din lipsă de titular la Educaţie, rezidenţiatul tinerilor medici este pus sub semnul întrebării
- Politic
- 2 Octombrie 2019
- Nici un comentariu
- 170
- 4 minute de citit
Declaraţie Politică: PSD asigură o guvernare responsabilă, în ciuda piedicilor puse de preşedinte şi opoziţie!
Domnule Preşedinte, Stimaţi colegi
Partidul Social Democrat, prin Executiv şi majoritatea parlamentară, asigură în continuare buna guvernare şi funcţionare a instituţiilor statului, într-o perioadă extrem de dificilă, în care o serie de domenii sunt aproape de întreruperea activităţii din cauza împotrivirii total nefondate a preşedintelui Iohannis de a numi noii miniştrii. Conducerea Guvernului a găsit însă până acum soluţii optime pentru ca românii să nu sufere, dând dovadă de un foarte bun management în situaţii de criză. S-a demonstrat astfel că premierul Dăncilă este omul consensului şi al soluţiilor, iar Klaus Iohannis a rămas adeptul conflictelor şi a blocajelor în formă continuată.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie achitarea salariilor celor aproximativ 10.000 de angajaţi din aparatul de stat, blocate de Iohannis. Executivul a decis modificarea Codului Administrativ, astfel încât secretarii generali din ministere au putut semna statele de plată, în condiţiile în care chiriaşul de la Cotroceni nu a fost de acord cu numirea noilor miniştri propuşi de PSD.
Perpetuarea acestei situaţii delicate ar putea avea însă consecinţe nefaste în continuare pentru România. Lipsa unor miniştri pe termen lung poate duce la blocarea activităţii din sectoarele respective, iar efectele pot fi extrem de grave. Un exemplu elocvent este examenul de rezidenţiat pentru absolvenţii promoţiei din acest an ai facultăţilor de medicină, ce urmează să fie susţinut în 17 noiembrie, care este în pericol de a nu se mai desfăşura din cauza lipsei titularului portofoliului Educaţiei.
Întreaga procedură premergătoare organizării acestui examen, precum şi numărul de locuri şi posturi, au nevoie de adoptarea unor ordine comune ale miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei. În condiţiile în care nu avem ministrul Educaţiei, pe fondul refuzului şefului statului de a numi un nou titular propus de Guvern, este greu de crezut că ordinele comune privind metodologia desfăşurării examenului de rezidenţiat vor fi publicate în Monitorul Oficial până în 7 octombrie a.c., aşa cum spune legea. Această atitudine sfidătoare şi contraproductivă a preşedintelui Iohannis ar putea avea un deznodământ negativ pentru sistemul de sănătate şi îi poate determina pe cei peste 8.000 de tineri absolvenţi să părăsească ţara, fapt de neacceptat în condiţiile nevoii de specialişti din sănătate. Este evident că PSD nu a dorit niciun moment să îi expună pe români în această luptă politică surdă şi de neînţeles declanşată de şeful statului împotriva Guvernului, dar în ultima perioadă, în dese rânduri, interesele electorale ale candidatului Klaus Iohannis au primat în faţa intereselor românilor de a-şi primi la timp salariile şi de a beneficia de serviciile publice din partea autorităţilor statului! În concluzie, oamenii trebuie să ştie că se pot baza în continuare pe administraţia publică centrală şi locală şi că autorităţile statului funcţionează la parametri normali. PSD este un partid care îşi ţine cuvântul dat, prin punerea în aplicare a prevederilor cuprinse în Programul de guvernare, astfel încât calitatea vieţii oamenilor să fie permanent îmbunătăţită.
Deputat PSD Cristina-Elena DINU,
Circumscripţia Electorală nr. 19 Giurgiu