Bolnav de insulită (în plină pandemie de Covid??)

Colegul nostru de presă, Gelu Brebenel, ne ivită zilele acestea pe pe tărâmul Calliopei, prezentându-se în faţa citititorilor cu cu volumul de poezie intitulat  Bolnav de insulită. Acum spune că este primul şi ultimul său volum de poezii.

Volumul a apărut la editura SCRIB, în colecţia „Biblioteca giurgiuveană”. Pentru sprijinul acordat autorul aduce mulţumiri conducerii Bibliotecii Judeţene I.A. Bassarabescu, reprezentată de doamna Daniela Bardan.

Cum, din păcate, volumul nu poate fi lansat invitând publicul iubitor de carte la o întâlnire din cauza pârdalnicei de pandemie, ne mulţumim cu câteva gânduri pe care ni le-a oferit autorul. (care promite că va face tot posibilul ca volumul să ajungă la cât mai mulţi cititori, la prieteni şi cunoştinţe)

 „Ştiu că poezia nu are definiţie. Şi mai ştiu că am scris poezie dintr-un soi de întâmplare repetabilă. Care nu m-a făcut să mă gândesc prea mult la versurile mele, dar ştiind foarte bine că ea, poezia, nu este un scop în sine.

Mai mult am iubit poezia altora, neluând-o în seamă pe a mea. Mai târziu m-a luat ea pe mine, chiar m-a iubit…

Am scris poezie mai ales din tristeţi şi mici disperări. Poate şi de-aia nu mi-am luat aceste porniri prea în serios, lăsându-le, în clipele de linişte, nu la dospit, ci la uitat.

Aplecat deasupra ei, am înţeles că niciodată nu vine din prea multă linişte sau fericire. Mai târziu, mult mai târziu, când am înţeles şi că fericirea vine dinspre obişnuit, din lucruri care mereu au fost lângă mine, am început să preţuiesc altfel versurile mele. Şi, ca să nu le rămân dator, le-am lăsat să vorbească, în intimitate, despre mine şi despre lumea noastră”.