Dosare penale pentru furturile de apă potabilă

Campania de inventariere a consumatorilor din municipiu, reluată recent de către Operatorul regional de apă şi canal APA SERVICE SA
Read More

Consiliul Judeţean Giurgiu. Comunicat de presă

Am primit la redacţie, sub semnătura preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, următorul Comunicat de presă, pe care-l redăm mai
Read More

Aseară, pompierii au salvat de flăcări câteva case din municipiul Giurgiu

Casa unei familii din municipiul Giurgiu a fost în pericol, seara trecută, din cauza unui incendiu violent ce a izbucnit
Read More

Uncia de aur a urcat la 2.000 de dolari

În ultimele două decenii, în momentele în care marile bănci centrale, aflate sub presiunea inflației, au fost nevoite să crească
Read More

Cea mai rapidă cursă de la Dunăre revine pe 6 mai la Giurgiu!

Nici o altă cursă din calendarul Riders Club nu are parte de o astfel de combinație de elemente – pădurile
Read More

Leul rezistă la turbulențele din piețele financiare

Leul a survolat cu bine turbulențele provocate de criza financiară care a început în Statele Unite (falimentul și preluarea de
Read More

Creditul elvețian lovește sistemul bancar european

Piața valutară locală a fost calmă la jumătatea acestei săptămâni, în ciuda furtunii financiare care a izbucnit în Statele Unite,
Read More

Aproximativ 100 de copii au ales, azi, Apa Service

Soare, cald, copaci înfloriți…o zi perfectă de primăvară, o zi perfectă pentru a fi gazde pentru aproximativ 100 de copii
Read More

Euro s-a apreciat cu un ban

Furtuna iscată de Silicon Valley Bank, care a reușit „performanța” de a intra în faliment în doar două zile, continuă
Read More