Dosare penale pentru furturile de apă potabilă
- Administraţie
- 21 Martie 2023
- Nici un comentariu
- 290
- 3 minute de citit
Campania de inventariere a consumatorilor din municipiu, reluată recent de către Operatorul regional de apă şi canal APA SERVICE SA Giurgiu, este în plină desfăşurare şi vizează verificarea în teren a situaţiei contractuale a tuturor beneficiarilor serviciilor de apă şi canalizare.
Acţiunea are ca scop controlarea tuturor branşamentelor de apă şi a racordărilor la canalizare de pe toate străzile din municipiu. Sunt luate în vizor neregulile privind întârzierile la plată, verificarea sigiliilor precum şi depistarea branşamentelor şi a racordărilor ilegale. De asemenea, se va verifica şi dacă clienţii utilizează serviciile de apă, respectiv canalizare, fără a avea contract valabil încheiat, fapt ce reprezintă contravenţie şi se pedepseşte prin amendă contravenţională de la 500 la 1000 lei.
În urma controalelor efectuate, consumatorilor aflaţi în ilegalitate li s-au formulat plângeri penale, unele dosare fiind în prezent în curs de cercetare sau soluţionate de către organele de cercetare penală sau instanţe de judecată.
Prin acest intermediu, Operatorul regional de apă şi canal APA SERVICE SA Giurgiu aduce la cunoştinţa beneficiarilor aflaţi în ilegalitate că, în urma controalelor, aceştia vor fi debranşaţi. Pentru a beneficia din nou de serviciile societăţii, cei depistaţi ca fiind în ilegalitate vor fi obligaţi să achite taxa de rebranşare, dar asta numai după plata consumurilor pe ultimele 12 luni, în sistem pauşal.
Reamintim că, în conformitate cu art. 46^1, al.1 din Legea 51/2006:
“ Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare“.
Pedepsele pentru această infracţiune se aplică conf. Dispozițiilor din Codul penal, art. 288- închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Operatorul regional Apa Service SA solicită prin acest intermediu intrarea în legalitate a utilizatorilor, pentru a nu fi pus în situaţia de a aplica prevederile legale, fără nici o altă concesie.
Apa Service SA Giurgiu