ALDE Giurgiu cu ochii pe viitoarele evenimente electorale
- Politic
- 23 Septembrie 2018
- Nici un comentariu
- 194
- 2 minute de citit
Prezent la Giurgiu la conferinţa de presă a partidului de la sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele ALDE Giurgiu, deputatul Toma Petcu a prezentat principalele obiective legislative pe care şi le propune ALDE în această sesiune parlamentară.
Acesta a vorbit pe larg despre necesitatea adoptării unor legi precum Legea offshor-ului şi Legea lobby-ului, legile Justiţiei şi necesitatea adoptării Codului Administrativ aflat pe rolul Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte evenimentele electorale viitoare, Toma Petcu a declarat că şi-ar dori o prezenţă masivă la Referdum-ul privind familia tradiţională, motivând că, cel puţin pentru el familia este locul unde-şi găseşte echilibrul şi liniştea.
Cât priveşte alegerile europarlamentare din primăvara viitoare din primăvara viitoare, deputatul giurgiuvean a declarat că acestea reprezintă pentru ALDE un test privind capacitatea de organizare şi mobilizare a partidului. Petcu s-a arătat încrezător în rezultate şi a pronosticat că ALDE ar obţine un scor de peste 12 procente, ceea ce garantează prezenţa în Parlamentul European a 5-6 deputaţi ALDE România. Deputatul giurgiuvean a mai spus şi că ALDE Giurgiu va avea cu siguranţă un candidat printre primii zece propuşi de partid la nivel naşional. El a negat posibilitatea participării pe liste comune cu PSD la aceste alegeri, în primul rând pentru că ALDE îşi doreşte o evaluare şi în al doilea rând pentru că cele două partide fac parte din familii politice diferite.
Întrebat dacă-şi doreşte să revină în Guvern pe o funcţie de ministru la viitoarea remaniere guvernamentală, Toma Petcu a dezminţit categoric, afirmând că şi în situaţia în care i se va propune va refuza.
Ioan Mănăilă