Arhivă

Leul a pierdut o parte din câștigurile obținute luni

Moneda națională a avut marți o ușoară tendință de depreciere, în lipsa vânzărilor de valută la care au apelat companiile pentru a-și achita taxele și
Citește toată știrea

Anunț selecție DIRECTOR ECONOMIC la APA SERVICE S.A. republicat

Societatea APA SEVICE S.A. GIURGIU, anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție de candidați pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului Economicla APA SERVICE S.A., conform
Citește toată știrea

Timp liber. Săptămâna aceasta ducem copiii la teatru

În intervalul 24 aprilie 30 aprilie, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu programează două spectacole pentru copii, după următorul program: Marți, 25 aprilie, ora 10.00, Sala
Citește toată știrea

Depreciere în linie a principalelor valute

Leul are un debut de săptămână pozitiv iar cursul principalelor valute a avut o evoluție descendentă, în condițiile menținerii apetitului pentru risc în marile piețe.
Citește toată știrea

Euro a crescut vineri cu un ban

Nivelul mai redus al aversiunii față de risc a permis leului și altor monede din regiune, cu excepția celei maghiare, să se aprecieze față de
Citește toată știrea

Timp liber. O piesă de festival la Teatrul „Tudor Vianu”

În această perioadă se joacă pe scena Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu piesa „X şi 0” al cărui scenariu este semnat de jurnalistul, scriitorul şi,
Citește toată știrea

La mulţi ani sărbătoriţilor zilei, La mulţi ani giurgiuveni!

În această zi specială, Obiectiv Giurgiu vă doreşte să fiţi încojuraţi de iubire și de tot ceea ce vă doriţi. Să aveţi parte parte de
Citește toată știrea

Salariații DGASPC Giurgiu vor primi voucherele de vacanță pentru anul 2023 în cursul săptămânii viitoare

În cursul săptămânii viitoare, celor 790 de salariați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu le vor fi virați pe carduri, banii
Citește toată știrea

În atenția locuitorilor din comunele Vedea și Malu

Având în vedere evoluția volumelor de apă pompată în ultimele zile care sunt în continua creștere și datorită faptului că sistemul de alimentare cu apă
Citește toată știrea

Punctul de trecere a frontierei ferry boat Mocănașu, pregătit pentru a fi pus în funcțiune

Consiliul Județean Giurgiu a asigurat, în ultimii doi ani, cadrul necesar pentru clarificarea tuturor aspectelor logistice necesare cu privire la înființarea/repunerea in functiune a unui
Citește toată știrea