Un nou program social finalizat de DGASPC Giurgiu
- Social
- 24 April 2024
- Nici un comentariu
- 128
- 1 minute read
În data de 24 aprilie 2024, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu împreună cu partenerii săi, Fundația Estuar și Asociația Four Change, a anunţat închiderea proiectului „Servicii integrate pentru grupuri vulnerabile – o punte pentru dezvoltarea comunităților locale”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, derulat în cadrul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor.
Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea unui pachet complex de servicii sociale de calitate adaptat nevoilor reale ale beneficiarilor: măsuri de dezvoltare locală în domenii precum educație, ocupare, asistență socială, locuire și antidiscriminare, de care au beneficiat 1265 de persoane care aparțin grupurilor vulnerabile din comunități din județele Giurgiu și Prahova.
Bugetul total al proiectului a fost de 9,851,279.69 lei.