Săptămâna trecută, leul a fost cea mai stabilă monedă din regiune

Evoluția leului de săptămâna trecută a fost influențată mai mult de evenimentele externe decât de menținerea unui guvern interimar, iar majoritatea analiștilor nu anticipează o retrogradare a ratingului României.

Piețele internaționale s-au mișcat în funcție de starea conflictului din Golful Persic și așteaptă deciziile de politică monetară ale marilor bănci centrale.

Cursul euro a crescut marți la 4,2456 lei dar s-a retras vineri la 5,2429 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,239 – 5,244 lei, cu închiderea la 5,242 lei. În schimb, zlotul a pierdut la sfârșitul săptămânii circa 0,3% iar forintul aproape 0,8%.

Într-o analiză recentă, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR, observa că evoluția cursului de schimb este influențată de faptul că „economia României se confruntă cu o serie de vulnerabilități asociate persistenței deficitelor gemene, deficitul de cont curent și deficitul bugetar, ambele situându-se la niveluri mai ridicate comparativ cu cele înregistrate de alte economii din regiune. Aceste dezechilibre pot deveni mai dificil de gestionat în contextul unor episoade de volatilitate financiară internațională sau al unor eventuale ieșiri de capital.”

Pe termen mediu, analiștii UniCredit Bank anticipează că cursul de schimb euro-leu va rămâne în a doua jumătate a anului probabil în intervalul 5,20 – 5,30, însă această „tranziție ar putea avea loc chiar mai devreme (similar cu cea din mai 2025), în cazul unei presiuni puternice de depreciere asupra leului românesc.”

Piața monetară a rămas stabilă, consecință a excesului de lichiditate și a faptului că băncile au ales să trimită bani în depozite la BNR, pentru care primesc o dobândă 5,5%/an, în condițiile în care scăderea consumului a redus cererea de credite.

La nivel săptămânal, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,93%, iar indicele la 12 luni la 5,98%.

Euro a urcat joi până la 1,1477 dolari, după ce s-a anunțat reducerea preţurilor de producţie din Statele Unite, evoluție care nu mai necesită o creștere a dobânzii de către Fed în ultima parte a anului. Intensificarea conflictului dintre SUA și Iran, a majorat cererea de monedă americană, iar euro a închis săptămâna la 1,1439 dolari. În piața locală, cursul dolarului a fluctuat între 4,5713 și 4,6014 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,5832 lei.

În așteptarea instalării lui Andy Burnham în fruntea guvernului laburist, eveniment care se va desfășura luni, investitorii au mizat pe o îmbunătățire a economiei britanice și au majorat cererea de lira sterlină. În piața locală, moneda britanică a atins joi un nou maxim istoric de 6,1754 lei, mai mult cu aproape 5,3% față de începutul anului, dar a coborât la finalul săptămânii la 6,1598 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat în jurul pragului de 0,925 franci/euro. Cursul ei a urcat la nivel săptămânal de la 5,6583 la 5,6741 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut vineri de la 592,7065 lei la 588,7371 lei, față de 599,3508 lei, la începutul săptămânii, consecință a stabilizării metalului galben în jurul pragului de 4.000 dolari/uncie.

La finalul săptămânii, bitcoin testa pragul de 65.000 dolari iar ethereum pe cel de 1.900 dolari.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată Required fields are marked *