Respect, generaţie de vârsta a treia!

Sâmbătă, când prietenul şi colegul nostru, neobositul Mihăiţă Grigore, invitase toată presa la o partidă de pescuit, m-am trezit singurul prost care aştepta în parcarea ANAF (la fix 7,00 dimineaţa) să plecăm la capturat bibani sau alte necuvântătoare acvatice. N-a fost să fie, aşa că am profitat de răcoare ca „să scarpin asfaltul” cu încălţămintea mea românească de care sunt mândru (am convins-o să mă servească…) Aşa că mă aflam pe la 7,30 dimineaţa în faţa singurului chioşc serios din Giurgiu de vânzare a ziarelor şi revistelor, în buza Pieţei Centrale.

Acolo m-am întâlnit cu o cunoştinţă aproape ancestrală, în raport cu vârsta noastră. Cum nu vorbisem de mulţi ani l-am abordat strategic ca să evit diascuţia despre Net. L-am întrebat dacă a rămas cu nostalgia hârtiei şi a mirosului de tuş, iar răspunsul a fost colosal, ca să nu spun năucitor prin frumuseţea lui.

„Aştept să cumpăr ziare pentru mama. Dau în fiecare zi câţiva lei pe ziare. Îi place să le răsfosiască. Are 81 de ani. Am setat un calculator din casă unde nu trebuie decât să apese două butoane. Dar vrea să-i aduc eu ziarele!”

Eu, „dăşteptul”…”Acum ce vrei, are o vârstă….”

Răspuns! „Ce vorbeşti!?? Presa este presă,calculatorul este calculator. Cred că nu trece zi să nu caute pe Net o reţetă culinară!”

Povestea este pe bune! Nici nu m-aş fi gândit să o scriu, dacă prietenul meu Cătălin Măcriş, nu m-ar fi surprins extrem de plăcut cu o poveste frumoasă şi asemănătoare despre „prospeţimea” vârstei a treia. (căutaţi-l pe Facebook).

Asta în condiţiile în care Măcriş a reuşit să genereze un text fără nici o înjurătură. Este un record pentru un om care, în mod curent, foloseşte şapte înjurături, aproape pornografice, într-o discuţie liberă de zece minute.

Nu cred că mai este nevoie de concluzie…

Ioan Mănăilă