Prudență înainte de rezultatul alegerilor din America
- Economic
- 5 Noiembrie 2024
- Nici un comentariu
- 32
- 3 minute de citit
Plasamentele în activele considerate riscante au cunoscut deprecieri în ziua în care se desfășoară alegerile prezidențiale și parțiale pentru Congres din Statele Unite. Piețele erau prudente în lipsa unor indicii clare în ceea ce privește câștigătorul, republican sau democrat.
Pe acest fond, leul s-a depreciat marginal, de la 4,9748 la 4,9750 lei, iar cotațiile au crescut la 4,974 – 4,976 lei, evoluție monitorizată cu atenție de banca centrală.
Cu trei zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicii ROBOR au stagnat la valorile stabilite la începutul lui septembrie. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,59% iar cel la 12 luni s-a consolidat la 5,64%.
Euro se tranzacționa în culoarul 1,0872 – 1,0901 dolari, valori apropiate de cele de la începutul săptămânii. Cursul monedei americane s-a apreciat marginal de la 4,5640 la 4,5665 lei.
Miercuri și joi, se va desfășura ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane de la care piețele așteaptă o reducere a ratelor de referință cu un sfert de punct procentual. Însă atenția va fi îndreptată, în special, la declarațiile oficiale, care ar putea aduce lămuriri în ceea ce privește decizia din decembrie, după ce piața muncii din Statele Unite a dat semne de oboseală în octombrie.
Majorarea plasamentelor în active considerate „sigure” au apreciat moneda elvețiană față de cea europeană, ceea ce a ridicat cursul francului de la 5,2853 la 5,2973 lei.
Media lirei sterline s-a majorat de la 5,9164 la 5,9304 lei, cu două zile înainte de ședința Băncii Angliei, unde ar urma ca rata de politică monetară ar urma să fie tăiată cu 0,25%.
Prețul gramului de aur a crescut la 402,0590 lei, evoluție determinate de aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.724 – 2.745,80 dolari/uncie.
Deprecierea monedelor din regiune a fost mai mare decât cea a leului. Media celei maghiare s-a depreciat la 409,30 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,3607 zloți/euro.
Bitcoin a scăzut luni noaptea la 66.800 dolari, dar a urcat marți la 67.441 – 69.027 dolari. La rândul său, ethereum a crescut la 2.380 – 2.447 dolari, după o depreciere la circa 2.350 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00