Profesoara Alina Meclea este noul deputat PNL de Giurgiu
- Politic
- 5 Februarie 2024
- Nici un comentariu
- 256
- 1 minute read
Astăzi la Parlamentul României a avut loc ședința de validare a Alinei Meclea, în funcția de deputat, urmând ca miercuri, 07 februarie, să depună jurământul.
Postul de deputat de Giurgiu din partea PNL a devenit vacant după ce Maria Gabriela Horga a fost validată în funcția de vicepreședinte al Autorității de Supravheghere Financiară (ASF).
Potrivit legii, locul Gabrielei Horga în Camera Deputaților va fi ocupat de următorul candidat aflat pe lista PNL la alegerile din 2020. Astfel, noul deputat PNL de Giurgiu va fi Alina Meclea.
Alina Meclea este profesor de Limba şi litera română la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” din Giurgiu şi vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Giurgiu și preşedinte al Organizaţiei Municipale a Femeilor Liberale Giurgiu.