Pompierii giurgiuveni s-au luptat o noapte întreagă să salveze Pădurea Comana
- Diverse
- 14 August 2023
- Nici un comentariu
- 193
- 1 minute read
Icendiul din Delta Neajlovului, declanşat ieri seara, a fost stins după aproximativ 11 ore. În tot acest timp, pompierii au depus eforturi pentru a proteja din calea flăcărilor pădurea, lanurile de porumb și de floarea soarelui. Și au reușit!
În locurile în care nu s-a putut realiza accesul cu autospecialele, aceștia au folosit atomizoare, vermorele și lopeți pentru a stinge flăcările.
Au ars păpuriș, trestie și lăstariș, pe o suprafață de circa 40 ha. Întreaga zonă afectată a fost monitorizată până în această dimineață, în jurul orei trei și jumătate.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.