Poliţiştii de la rutier prezenţi în şcolile giurgiuvene
- Cultură-Educaţie
- 28 Februarie 2023
- Nici un comentariu
- 200
- 2 minute de citit
Astăzi polițiști din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au aflat în mijlocul elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Academician Marin Voiculescu Giurgiu.
Activitățile au fost desfășurate în scopul creșterii gradului de informare al elevilor în privința formării unui comportament rutier responsabil, prin cunoașterea și respectarea regulilor de circulație, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere în rândul elevilor și, totodată, pentru prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor în unitățile de învățământ.
Pe linie de siguranță rutieră, polițiștii le-au prezentat celor aproximativ 25 de elevi principalele reguli de circulație, precum și marcajele și indicatoarele rutiere pe care aceștia trebuie să le cunoască și să le respecte, în calitate de pietoni sau pasageri în autovehicule și le-au transmis să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga.
Astfel, micuții au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni sau pe culoarea verde a semaforului, să se asigure de fiecare dată și să nu alerge pe trecerea pentru pietoni pentru a fi în siguranță.
În egală măsură, au fost îndrumați să distribuie cu prudență informațiile, să nu se lase influențați de ceea ce văd pe internet, dar și în privința interacțiunii cu persoanele pe care nu le cunosc.
Polițiștii giurgiuveni desfășoară, în mod constant, activități educative în unitățile de învățământ, principalul scop fiind conștientizarea de către elevi a importanței respectării regulilor de circulație și a normelor de conduită în cadrul unităților de învățământ.