Piața împinge cursul euro spre noi maxime

  • Economic
  • 21 Ianuarie 2024
  • Nici un comentariu
  • 176
  • 4 minute de citit

În ultimele ședințe ale pieței valutare se observă o tendință de apropiere a cursului euro de maximul istoric de 4,9783 lei, atins în data de 19 mai 2023.

La această evoluție contribuie revenirea cererii de monedă americană, investitorii anticipând întârzierea momentului în care Rezerva Federală va decide o primă tăiere a dobânzii de politică monetară din Statele Unite.

Pe plan local, leul este afectat de situația socială încordată, la care contribuie protestul transportatorilor și fermierilor, dar și de adâncirea deficitelor de cont curent și comercial, în timp ce economia românească nu mai este la fel de performantă.

Ultimul raport al Băncii Mondiale (Perspective Economice Globale) anticipează o încetinire a economiei românești, față de previziunile anterioare, la 3,3% la sfârșitul acestui an, în timp ce pentru 2025 se anticipează un avans de 3,8%.

Pe acest fond cursul euro a crescut de la 4,9736 lei, la începutul săptămânii, la 4,9769 lei, la sfârșitul ei, în timp ce cotațiile din piață au urcat la 4,973 – 4,978 lei.

Pentru a menține o cerere de lei constantă, BNR a decis recent să mențină rata de politică monetară la 7%, valoare stabilită în ianuarie trecut.

Ciclul de scădere a indicilor ROBOR s-a întrerupt joi, odată cu apropierea de data de 25 ale lunii, când companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, iar cererea de lei se majorează.

La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,14%, cea mai mică valoare începând cu data de 10 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,17%, cel mai redus nivel începând cu data de 6 iunie 2022. Indicele la 12 luni a stagnat la 6,18%, minim care nu a mai fost atins din data de 23 mai 2022.

Pe de altă parte, Trezoreria a atras din piață prin împrumuturi o parte din excesul de lei. săptămâna trecută, Finanțele au atras 2,65 miliarde lei, care ridică la peste 7,7 miliarde lei totalul volumul împrumutat de la începutul anului.

Statul s-a împrumutat joi cu 900,3 milioane lei, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, scadente în ianuarie 2025, care avut o valoare programată de 400 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,01%.

Euro a avut o evoluție descendentă, de la 1,0968 dolari, la începutul perioadei analizate, la 1,0846 – 1,0907 dolari, la finalul ei, când piața americană s-a închis la 1,0897 dolari. Pe plan local, cursul monedei americane a crescut de la 4,5481 la 4,5762 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,5735 lei.

Prețul gramului de aur a crescut vineri la 298,5646 lei, mai mult cu 3 lei față de ședința precedentă, după ce metalul galben a crescut la 2.021 – 2.038 dolari/uncie.

Bitcoin a dovedit, o dată în plus, că este un activ speculativ. Criptomoneda a crescut la aproape 50.000 dolari, în data de 11 ianuarie, atunci când SEC (Comisia de Valori Mobiliare din Statele Unite) a aprobat înființarea a 10 ETF-uri bazate pe bitcoin. Vineri ea a scăzut la circa 40.000 dolari, iar la sfârșitul săptămânii fluctua între 41.448 și 41.752 dolari. Ethereum a avut o mișcare asemănătoare și se tranzacționa în culoarul 2.459 – 2.490 dolari, chiar dacă piața mizează pe apariția unor ETF-uri bazate pe această monedă digitală.

Analiza cuprinde perioada 15 – 19 ianuarie

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .