Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu” vă face o ofertă de duminică
- Cultură-Educaţie
- 3 Martie 2019
- Nici un comentariu
- 158
- 3 minute de citit
Dacă încă nu v-aţi hotărât ce puteţi face în această duminică, oferta vine de la Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu”, care vă invită să vizitaţi două expoziţii.
Cea mai aproape de casă este la sediul instituţiei din Parcul Alei. Aici puteţi vizita expoziţia intitualtă plastic „Bucurie pe hârtie” unde veţi putea admira o impresionantă colecţie de şerveţele de masă adunate pe parcursul a mai bine de jumătate de secol şi aşezate pe simeze spre încântarea ochiului şi sufletului de Silvana Gruiţă, o pasionată colecţionară, care a strâns cu migală şi răbdare exponate din ţară, dar şi din diverse colţuri ale lumii. Indiferent de vârsta privitorului, tematica şi explozia de culoare sigur vă vor încânta şi vă vor produce un val de nostalgie.
Pentru cei care şi-au făcut un obicei de a merge la sfârşit de săptămână la prietenii şi vecinii noştri bulgari, la Ruse, puteţi puteţi să vă rupeţi o jumătate de oră şi să treceţi pragul Muzeului Regional de Istorie Ruse, care găzduieşte de vineri expoziţia „Români şi bulgari în războiul din 1877-1878”. Expoziţia este darul oferit cu peietenie pentru Ziua Națională a Bulgariei şi reprezintă rodul muncii unui colectiv format din cercetătorii de prim rang de la Arhivele Naţionale ale României și ale muzeografilor din Muzeul judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu.
Expoziția este în limbile română și bulgară, iar în luna aprilie va fi vernisată și la Giurgiu.
Şi nu uitaţi, dacă ajungeţi astăzi la Ruse nu uitaţi să le uraţi La Mulţi Ani gazdelo,r care-şi sărbătoresc pe 3 martie Ziua Naţională.