„Maiorescenii” giurgiuveni apreciaţi pe site-ul Ambasadei SUA
- Cultură-Educaţie
- 16 April 2018
- Nici un comentariu
- 283
- 2 minute de citit
Vineri, 13 aprilie, un numar de 28 elevi ai Colegiului Național „Ion Maiorescu” insoţiţi de de profesoarele Corina Anton – director adjunct, Claudia Bădărau, Violeta Grozea, Mihaela Ilie, Maria Mănăilă şi Pr. Tudor Georgian au fost în vizită la Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucuresti şi Academia Română.
În prima parte a zilei tinerii au participat la prezentarea cu titlul: „Life as a diplomat”, susţinută de dl. Scott Reese, Ataşat Cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Prezentarea a fost însoţită de discuţii pe tema dezbătută.
Vizita a continuat la Academia Română unde au fost primiţi de Bogdan Cristea – Şeful Serviciului Cancelarie şi de Carmen Dobre – Şeful Biroului Presă ce le-au prezentat elevilor istoria înfiinţăraii acestei instituţii, aula, muzeul dar şi lucrări editorial reprezentative (dicţionarul limbii române, manuscrisele eminesciene în facsimil etc.)
De asemenea, le-au vorbit elevilor despre dragostea pe care trebuie să o avem faţaă de ţară şi de biserică, pentru ca tinerii să fie educaţi în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale.
Vizita a fost reţinută şi de Ambasada USA, pe al cărui site am găsit următoarea postare: „Foarte buni vorbitori de limba engleză, inteligenți, cu o curiozitate autentică și incisivă, liceenii de la Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu au stat astăzi de vorbă cu atașatul nostru cultural, Scott Reese. De la cum facem diferența între dezinformare și o știre autentică, la călătorii, școală sau viața unui diplomat american. Scott și elevii s-au înțeles minunat la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.”