Judeţul Giurgiu. Situaţia epidemiologică la data de 23.11.2021
- Administraţie
- 23 Noiembrie 2021
- Nici un comentariu
- 236
- 7 minute de citit
CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU
BULETIN DE PRESĂ 23.11.2021
Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 23.11.2021:
Cazuri confirmate pozitiv – 19.280 (dintre care 18 în ultimele 24 de ore); cazuri vindecate și externate – 16.408; în carantină la domiciliu – 390 de persoane; în carantină instituționalizată – 0 persoane; în izolare instituționalizată (spitalizate) – 48 de persoane; în izolare la domiciliu – 220 de persoane.
Până în prezent, au fost testate 44.385 de persoane, dintre care 163 în ultimele 24 de ore. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 65 au fost teste RT-PCR, iar 98 teste antigen/rapide. Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu. Direcția de Sănătate Publică Giurgiu nu are în evidență recoltările efectuate pe raza altor județe. Totodată, numărul precizat al persoanelor confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, poate include și rezultatele pozitive ale testelor efectuate în zilele anterioare.
Menționăm că la data de 21, 23, 24 şi 26 octombrie 2021, în plus faţă de decesele raportate atunci, au fost înregistrate 5 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 63, 71, 75, 88, respectiv 89 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Două dintre decese s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, iar celelalte două la domiciliul pacienţilor. La data de 20 şi 21 noiembrie 2021, au fost înregistrate 2 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 68, respectiv 74 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesele s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 365.
Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În cursul zilei de ieri, 22 noiembrie a.c., 123 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu au desfășurat 55 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 22.11.2021, fiind angrenat în acest sens un număr de 23 de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 de apeluri “112” în domeniul gestionării COVID-19.
Un echipaj mobil din cadrul I.S.U.J. Giurgiu a desfășurat acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor, în locurile aglomerate din localităţile Bulbucata și Joiţa. Mesajele au fost transmise prin intermediul sistemului audio al autospecialei, care a tranzitat zonele cele mai aglomerate din localităţi, astfel încât informațiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, iar interacțiunea cu acestea să fie limitată.
Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună putem reuși să depășim această perioadă critică din punct de vedere sanitar. Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file. Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.) în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.
Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Apelați 112 doar în caz de urgență!
*Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.
Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu