Invitaţi la Ziua Persoanelor Vârstnice
- Social
- 2 Octombrie 2023
- Nici un comentariu
- 130
- 2 minute de citit
Ziua de 1 Octombrie, Ziua persoanelor vârstnice, a fost sărbătorită în avans la Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Singureni. Astfel, vineri, 29 septembrie 2023, răspunzând invitației de a fi prezenți în mijlocul vârstnicilor instituționalizați, șapte adolescenți beneficiari de măsură de protecție specială la Complexul de Servicii Sociale Giurgiu i-au vizitat pentru a petrece împreună această zi.
Într-o atmosferă de sărbătoare, în curtea căminului, adolescenților și vârstnicilor le-au fost servite de personalul căminului preparatele la grătar, gogoși, fructe și băuturi răcoritoare. Oaspeții au prezentat un program artistic, răsplătit cu aplauze de vârstnici și personalul căminului. Adolescenții le-au oferit celor 44 de beneficiari de servicii sociale din cămin felicitări realizate de ei iar la servirea tortului aniversar, preparat în bucătăria căminului, le-au cântat La mulți ani!.
„Prin prezența invitaților, atmosfera a fost specială iar beneficiarii căminului s-au bucurat. Am apreciat programul artistic susținut, precum și felicitările oferite cu ocazia sărbătoririi acestei zile”, a declarat Petronela Daniela Văduva, șef al Căminului pentru persoane vârstnice Singureni.
D.G.A.S.P.C. Giurgiu