Giurgiuvenii au votat pentru frumuseţe în detrimentul siguranţei rutiere
- Administraţie
- 7 Noiembrie 2023
- Nici un comentariu
- 192
- 3 minute de citit
Consiliul Județean Giurgiu, cu sprijinul Asociației Pro Democrația, a închis consultarea publică prin intermediul aplicației mobile eParticipare, privind plantarea de arbori ornamentali pe aliniamentele drumurilor județene dintre localități. Începând cu 29 septembrie, giurgiuvenii din tot județul au fost invitați să răspundă cu DA sau NU la întrebarea:
SUNTEȚI DE ACORD CU PLANTAREA ARBORILOR ORNAMENTALI PE ALINIAMENTELE DRUMUILOR JUDEȚENE DINTRE LOCALITĂȚI?
După lansarea de către Consiliul Județean Giurgiu a unui program de tăiere a arborilor îmbătrâniți de pe marginea drumurilor județene, Președintele CJ, Dumitru Beianu, a avut discuții cu specialiștii în infrastructură de transport și amenajare urbană, care au arătat că fiecare dintre cele două variante de soluționare are efecte cuantificabile. Astfel, plantarea de arbori care cresc rapid are ca efect sporirea esteticii drumurilor, conferirea de umbră și oxigen, în timp ce degajarea zonelor laterale ale drumurilor protejează pasagerii vehiculelor și reduc riscul de coliziune în cazul unor derapaje.
În acest context, au fost inițiate consultări cu giurgiuvenii pentru a determina cât de oportună este plantarea de noi arbori ornamentali care cresc rapid. Rezultatele consultării cu cei aproximativ 1000 de utilizatori ai aplicației sugerează că giurgiuvenii susțin plantarea de arbori ornamentali. Astfel, 79,4% dintre cei care au votat în aplicația eParticipare au răspuns DA, în timp ce 13,2% au răspuns NU.
Referitor la rezultatele consultării publice, președintele CJ Giurgiu a subliniat următoarele: “E-consultarea publică capătă o importanță deosebită pentru că susține interacțiunea mai facilă a administrației publice cu giurgiuvenii din tot județul cu scopul de a soluționa probleme care ne privesc pe toți. Vom folosi acest mijloc de comunicare și îndemn toți giurgiuvenii să își exprime părerea și în cadrul altor consultări inițiate de Consiliul Județean, pentru că vom ține cont de rezultatele consultărilor”.
eParticipare este o aplicație mobilă, securizată și gestionată independent de către Asociația Pro Democrația. Aplicația poate fi folosită din Google Play sau IOS.
(imagine generică)