Finanțele se împrumută la foc continuu

  • Economic
  • 28 Ianuarie 2024
  • Nici un comentariu
  • 117
  • 4 minute de citit

Anul acesta, ajung la maturitate titluri de stat, în lei sau valută, în valoare de circa 65 miliarde lei. Pentru a achita sau rostogoli datoria dar și pentru acoperi deficitul bugetar, Finanțele intenționează să se împrumute anul acesta cu 181 de miliarde lei.

La jumătatea acestei săptămâni, România a ieșit pe piețele externe cu obligațiuni denominate în moneda americană, cu scadențele în în 2029 şi 2034. Cererea de cumpărare s-a ridicat la 15,5 miliarde dolari iar Finanțele au atras 4 miliarde dolari la costuri în scădere față de anul trecut, de circa 6% pentru scadența la 5 ani, respectiv la 6,5% pentru cele scadente la 10 ani.

Din piața locală, Trezoreria s-a împrumutat luni cu 343 milioane lei cu scadența ianuarie 2038 la un randament mediu anual de 6,43%, față de o valoare programată a emisiunii de 500 milioane lei. Joi, Finanţele au atras 720,7 de milioane lei cu scadența aprilie 2029, față de volum nominal de 500 milioane de lei la randament mediu de 6,31%/an, sumă care a fost completată cu 75 milioane lei, printr-o licitație suplimentară.

La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a stabilizat la 6,13%, cea mai mică valoare începând cu data de 9 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,16%, cel mai redus nivel începând cu data de 3 iunie 2022, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,17 la 6,16%, minim care nu a mai fost atins din data de 23 mai 2022.

În piața valutară, leul a avut o evoluție stabilă, în contrast cu celelalte monede din regiune care s-au depreciat față de euro, cu circa 1% în cazul celei maghiare, respectiv 0,5% în cazul celei poloneze.

Media monedei europene a scăzut de la 4,9768 la 4,9763 lei, iar culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,976 – 4,978 lei. Trebuie semnalat faptul că vineri, după închiderea pieței locale, cotația euro a crescut la 4,98 lei.

În ultimul an, euro a fluctuat între 1,0448 și 1,1277 dolari. Volatilitatea ridicată se datorează atât faptului că Rezerva Federală americană a menținut rata de referință la 5,25 – 5,50%, maximul ultimilor 22 de ani, cât și tensiunilor geopolitice amplificate de conflictele Israel-Hamas şi Rusia-Ucraina.

Joi, BCE a decis să mențină principala sa dobândă la 4,50% astfel că a doua zi euro a fluctuat între 1,0813 și 1,0902 dolari și a închis pe piața americană la 1,0854 dolari, iar media monedei americane a crescut de la 4,5681 la 4,5812 lei.

Piețele își îndreaptă acum atenția către ziua de miercuri când Fed va anunța nivelul dobânzii de politică monetară, la prima sa ședință din acest an, după ce s-a anunțat faptul că în decembrie inflația anuală din Statele Unite a fost de 2,6%, a treia lună consecutivă sub pragul de 3%.

Moneda elvețiană și cea britanică au avut o evoluție apreciativă față de cea unică, astfel că media lor a urcat la sfârșitul săptămânii la 5,3058 lei, respectiv la 5,8322 lei.

Prețul gramului de aur a crescut vineri la 298,0022 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.016 – 2.026 dolari/uncie. Reamintim că la începutul lui decembrie trecut a fost atins un maxim istoric de 303,8212 lei/gram.

Bitcoin s-a depreciat marți la aproape 38.500 dolari, dar la finalul săptămânii a crescut la 41.954 – 42.799 dolari, după reducerea presiunii pe vânzare. După o scădere la circa 2.160 dolari, ethereum s-a apreciat la 2.263 – 2.306 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22 – 26 ianuarie

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .