Educaţie rutieră prin mijloace ludice
- Cultură-Educaţie
- 22 Ianuarie 2023
- Nici un comentariu
- 209
- 3 minute de citit
Sâmbătă, 21 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o activitate educativ-interactivă, împreună cu membrii Fundației Zurli, la Teatrul „Tudor Vianu” din municipiul Giurgiu.
Atât minorii, cât și părinții acestora au fost informați cu privire la necesitatea cunoașterii regulilor și a semnelor de circulație, în vederea prevenirii și reducerii evenimentelor rutiere care au drept cauză generatoare neatenția pietonilor.
O activitate deosebita pentru copii a reprezentat-o Laboratorul mobil de educație rutieră.
Pe parcursul desfășurării activităților, copiii s-au familiarizat cu indicatoarele rutiere și cu regulile de circulație pe drumurile publice, fiindu-le transmise recomandări preventive cu privire la deplasarea cu bicicleta, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport în comun sau la locul de joacă.
Cei mici au adresat polițiștilor întrebări, iar polițiștii au răspuns curiozităților acestora, împărtășindu-le din experiența lor.
Indiferent de vârsta participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate. Acest lucru poate face diferența în cazul unui eveniment rutier, salvând vieți.
Micii pietoni au fost încântați de cele prezentate, totodată exprimându-și dorința ca și pe viitor să mai participe la astfel de activități alături de polițiști.