Cum arată structura anului şcolar 2022-2023

Anul şcolar 2022 – 2023a început astăzi, 4 septembrie şi se va încheia în 16 iunie 2023, pentru majoritatea claselor. Elevii din clasele a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie 2023, iar cei din clasele a XII şi a XIII-a în 2 iunie.  

În locul celor două semestre care existau până acum au fost introduse cinci module de predare.  

Structura anului şcolar:  

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;  
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;  
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;  
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;  
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.  

Pe durata anului şcolar dascălii trebuie să facă evaluarea continuă a elevilor, dar numărul de note va fi mai mic, iar la finalul anului va exista o singură medie a fiecare materie.  

Numărul de note va depinde de numărul de ore din programa şcolară. Pentru o materie care se predă de două ori pe săptămână, profesorul trebuie să acorde cel puţin cinci note într-un an şcolar.  

Tezele nu vor mai fi obligatorii, dar orice profesor le poate susţine, în cazul în care consideră necesar pentru evaluarea elevilor.  

Au mai fost introduse şi alte modificări începând cu acest an şcolar. De exemplu, fiecare elev va avea un plan individual de învăţare, dar deocamdată nu se ştie exact cum va arăta acesta.  

Transferul elevilor de la o unitate şcolară la alta se va accepta doar în situaţii excepţionale, iar elevii nu vor mai putea fi exmatriculaţi.   Pe lângă ”Şcoala altfel” a fost introdusă şi ”Săptămâna verde”, în care se vor organiza activităţi de protejare a mediului şi de conştientizare a schimbărilor climatice. Cele două au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .