Bolintin Vale. Bărbat reţinut pentru şantaj

  • Diverse
  • 29 Martie 2023
  • Nici un comentariu
  • 168
  • 2 minute de citit

La data de 22 martie a.c., Poliția Oraș Bolintin Vale a fost sesizată în mod direct, de către un bărbat, de 29 de ani, din orașul Bolintin Vale, cu privire la faptul că este șantajat de către un alt bărbat, din aceeași localitate.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 04 ianuarie a.c., persoana în cauză ar fi împrumutat 1.000 de euro, de la un bărbat, de 44 de ani, iar acesta i-ar fi perceput o dobândă lunară de 600 de euro.

La data de 22 martie a.c., întrucât bărbatul de 29 de ani nu a restituit atât suma de bani împrumutată, cât și dobânda, acesta ar fi fost constrâns, prin acte de violență, să predea autoturismul personal.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă și șantaj.

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale, cei ai Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale și ai Secției nr.8 Poliție Rurală Roata de Jos, împreună cu polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul bărbatului de 44 de ani, cât și la domiciliul fiului său.

În urma activităților desfășurate, la domiciliul fiului acestuia, a fost descoperit autoturismul persoanei vătămate.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că locuințele celor doi bărbați erau branșate ilegal la rețeaua de alimentare cu energie electrică, prin folosirea unei instalații clandestine, fără a avea contract de furnizare al energiei electrice, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul de 44 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat procurorului de caz, cu propuneri procedurale.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .