ANM a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil astăzi și mâine, în județul Giurgiu
- Diverse
- 15 August 2024
- Nici un comentariu
- 98
- 1 minute read
Temperaturile maxime vor fi în general de 38-39 de grade, iar minimele de 21-22 de grade, caracterizând nopți tropicale. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la nivelul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență ale municipiului Giurgiu și orașului Bolintin Vale au fost stabilite următoarele spații de distribuire a apei potabile în perioadele cu temperaturi ridicate (peste 35 de grade Celsius), astfel:
-Direcţia de Impozite şi Taxe Locale – str. Tineretului, nr. 209 (fost punct termic 64) și str. 23 August;
-Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu – str. 1 Decembrie 1918, nr. 60;
-Centrul de Informare şi Promovare Turistică Giurgiu – Parcul Mihai Viteazul;
-Primăria Municipiului Giurgiu – bulevardul Bucureşti, nr. 49-51;
-Primăria orașului Bolintin Vale – str. Libertății, nr. 1;
-Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” – str. Republicii, nr. 1.